Mihnea Motoc a discutat cu ambasadorul Portugaliei despre cooperarea bilaterală în domeniul apărării

Laura Boico
Politică / 21 septembrie 2016

Ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, l-a primit astăzi pe ambasadorul Portugaliei în România, Joao-Bernardo Weinstein, discuţiile vizând cooperarea bilaterală în domeniul apărării, context în care oficialul român a apreciat contribuţia specialiştilor portughezi în pregătirea piloţilor pentru aeronavele F-16, potrivit unui comunicat al MapN.

Conform sursei citate, în cadrul întrevederii au fost abordate modalităţi practice de cooperare între România şi Portugalia, atât în plan bilateral, cât şi în cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi al Uniunii Europene.

"Subiecte privind stadiul implementării măsurilor adoptate la Summitul NATO de la Varşovia şi Strategia Globală a UE au figurat, de asemenea, pe agenda discuţiilor de la sediul MApN. Ministrul Mihnea Motoc a exprimat aprecierea pentru contribuţia specialiştilor din Forţele Aeriene Portugheze la pregătirea piloţilor şi personalului tehnic care vor deservi aeronavele F-16 Fighting Falcon din înzestrarea Armatei României", adaugă comunicatul.

Sursa citată precizează că dialogul militar bilateral va continua, în perioada următoare fiind programată vizita oficială în România a ministrului portughez al apărării, Jose Alberto de Azeredo Lopes.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2508
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5182
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5848
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1159
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.5521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb