Miluţ vrea să facă plângere penală împotriva lui Antonesu

A.G.R.
Politică / 30 octombrie 2009

Preşedintele PNŢCD, Marian Miluţ, a declarat vineri că va face plângere penală pentru presupusa infracţiune de complicitate la uzurpare de calităţi oficiale împotriva candidatului liberal la Preşedinţie, Crin Antonescu, dacă acesta nu va renunţa la protocolul de colaborare încheiat de PNL cu aripa ţărănistă condusă de Radu Sârbu.

Liderii PNŢCD au trimis o scrisoare conducerii PNL în care îi cer să se disocieze de protocolul cu Radu Sârbu, pe care Miluţ îl acuză de uzurpare de calităţi oficiale, după ce Sârbu a încheiat înţelegerea electorală cu liberalii în calitate de preşedinte al ţărăniştilor.

"S-a născut un document care nu numai că produce uzurpare de calităţi oficiale la adresa conducerii partidului, dar îşi atrage şi complici, pentru că, în acest moment, conducerea PNL ajunge complice într-un act prin care recunoaşte nişte persoane care, în opinia noastră, trebuie să răspundă mai întâi penal. (...) Noi ne-am asumat în Biroul Naţional de Conducere să facem o scrisoare către domnul Crin Antonescu, să se delimiteze de aceste persoane. Poate că dânsul nu a ştiut suficient de bine cu cine stă de vorbă, poate că a fost influenţat", a spus Miluţ, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că plângerea penală, care îl vizează în primul rând pe Sârbu, este deja redactată şi urmează să fie depusă săptămâna viitoare la Parchet, dacă Antonescu nu va rupe protocolul în cauză.

"Plângerea este şi redactată. Problema este dacă domnul Antonescu se asociază unei astfel de acţiuni. Să spună dacă e complice sau victimă. Lupta aceasta pentru voturi se pare că întunecă mintea unor oameni pe care îi credeam mai bine poziţionaţi", a comentat Marian Miluţ.

El a susţinut că protocolul a fost încheiat în mod ilegal, "de anumite persoane care nu mai fac parte din PNŢCD din 2008 şi care se află în acest moment în atenţia Parchetului".

"Mă refer aici la domnul Radu Sârbu, la domnul Mihai Grigoriu (vicepreşedinte în facţiunea PNŢCD condusă de Sârbu - n.r.)", a explicat Miluţ.

El a anunţat totodată că va fi perfectat, cel târziu miercuri, un protocol cu PD-L, conform deciziei luate de ţărănişti la congresul extraordinar.

"Noi îndeplinim condiţia Congresului şi anume vom merge într-o alianţă cu PD-L. Această alianţă se va formaliza în zilele următoare. Specialiştii noştri lucrează cu cei de la PD-L pentru rezolvarea protocolului (...), urmând ca marţi sau cel târziu miercuri să se semneze", a afirmat Miluţ.

El a precizat că liderii PD-L cu care ţărăniştii discută amănuntele protocolului sunt secretarul general Vasile Blaga şi prim-vicepreşedintele democrat-liberal Adriean Videanu, adăugând că are convorbiri telefonice şi cu preşedintele PD-L, Emil Boc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0959
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2958
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5372
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8854
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.9082

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
metalshow-tib.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb