Ministerele vor primi cu 10% mai puţini bani la rectificarea din august

N.R.
Politică / 20 iulie 2022

Ministerele vor primi cu 10% mai puţini bani la rectificarea din august

Ministerele vor primi cu 10% mai puţini bani la rectificarea bugetară care va avea loc în august, pentru reducerea cheltuielilor bugetare, au precizat surse politice pentru News.ro, decizia fiind luată la şedinţa coaliţiei de ieri, de la Palatul Victoria. De asemenea, s-a discutat despre măsurile care se impun, în condiţiile secetei, o măsură putând fi plata subvenţiei pentru fermieri, în avans, dar şi plata unor despăgubiri pentru cei afectaţi de secetă, potrivit News.ro.

La nivelul coaliţiei încă mai există discuţii tehnice pe rectificarea bugetară. Liderii coaliţiei au decis să taie 10% la rectificare, la toate ministerele, măsura fiind deja stabilită privind reducerea cheltuielilor bugetare.

De asemenea, coaliţia a decis să se plătească anticipat subvenţia agricolă, dar şi plata unor despăgubiri pentru agricultorii afectaţi de secetă. În acest sens, se face o analiză privind suprafaţa afectată de secetă şi costurile acestor despăgubiri.

Liderul PSD Marcel Ciolacu anunţa că va avea o discuţie cu premierul Nicolae Ciucă şi cu ministrul Agriculturii, despre măsurile pe care Guvernul trebuie ăs le ia pentru a ajuta agricultorii afectaţi de secetă.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. 10% e nesemnificativ, fie vor tăia minim 50% pana la sfârșitul anului, fie vor creste dramatic taxele.

    Au de plătit 40 miliarde numai la compensarile din energie - aproape 3% PIB + cheltuieli cu dobânzile spre 2%, adică deja aproape de ținta obligatorie de 5.8% deficit...e muuult mai rău vs 2009/10!  

    1. Ajutati bietii fermieri cu terenuri in proprietate de milioane de euro sa nu moara de foame!

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2384
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5850
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6619
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1574
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.6219

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb