MINISTERUL CULTURII: Regulamentul pentru acordarea sporurilor a fost aprobat

A.M.
Miscellanea / 24 mai 2018

Regulamentul pentru acordarea sporurilor a fost aprobat

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a anunţat că, în şedinţa de Guvern de astăzi, Executivul a adoptat Hotărârea pentru aprobarea regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Cultură", informează News.ro.

Pe lângă acestea, adoptarea acestui regulament-cadru reprezintă "o primă confirmare a faptului că măsurile pe care conducerea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN) şi le-a asumat în ultimele zile, în cadrul întâlnirilor care au avut loc între aceasta şi organizaţiile sindicale din domeniul culturii, vor fi îndeplinite", conform sursei citate.

Proiectul cuprinde reglementări privind stabilirea locurilor de muncă considerate periculoase, stabilirea categoriilor de personal care pot beneficia de sporul pentru condiţii de muncă, mărimea concretă a acestui spor, precum şi condiţiile de acordare a acestuia.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7943
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7864
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3877
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.9452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb