Ministerul Dezvoltării investeşte peste 100 milioane lei în construirea unui nou cămin studenţesc

V.G.
Politică / 20 septembrie 2022

Ministerul Dezvoltării investeşte peste 100 milioane lei în construirea unui nou cămin studenţesc

Cseke Attila, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a participat, astăzi, la semnarea contractului de proiectare şi execuţie pentru construirea unui cămin studenţesc al Universităţii Politehnice din Bucureşti, relatează News.ro.

Contractul are o valoare totală de 101.803.241,16 lei, asigurată de Ministerul Dezvoltării.

"Întrucât sprijinim educaţia, care este un factor primordial în evoluţia societăţii, avem, în prezent, la Ministerul Dezvoltării, în diferite stadii de implementare, 20 de cămine studenţeşti în 14 localităţi, în valoare totală de peste 1,2 miliarde de lei, care vor asigura condiţii optime pentru 6.788 de studenţi", a precizat ministrul Cseke Attila.

Obiectivul va avea o suprafaţă desfăşurată de 17.818,68 mp şi va fi realizat pe un regim de înălţime format din demisol (cu 51 de locuri de parcare), parter şi 10 etaje care vor oferi cazare pentru 700 de persoane în 350 de camere prevăzute cu balcoane (21 de camere fiind destinate persoanelor cu dizabilităţi).

De asemenea, construcţia va fi dotată cu săli de lectură, chicinete şi locuri de luat masa, spălătorii şi uscătorii, spaţii administrative, spaţii tehnice, precum şi cu 4 ascensoare dimensionate pentru a fi utilizate şi de persoanele cu dizabilităţi, iar unul dintre acestea va fi realizat corespunzător cerinţelor asigurării operaţiunilor de intervenţie în caz de incendiu.

Construcţia va avea şi instalaţii electrice de împământare, sistem de detecţie şi avertizare la incendiu, sistem de voce-date, sistem de supraveghere video, sistem de avertizare panică.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Dar ce risipă,

    banii trebuiau donați ucrainei 

    1. Te cred, tu i-ai fi schimbat in ruble...

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

30 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.9030
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4936
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8925
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5798
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.6082

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro