Ministerul Dezvoltării: Municipiul Târgu Secuiesc va beneficia de o creşă modernă, realizată prin PNRR

F.D.
Miscellanea / 9 martie 2024

Ministerul Dezvoltării: Municipiul Târgu Secuiesc va beneficia de o creşă modernă, realizată prin PNRR

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian-Ioan Veştea, a inaugurat, sâmbătă, în municipiul Târgu Secuiesc, o creşă nouă şi prietenoasă cu mediul, relatează Agerpres.

Aceasta este cea de-a doua creşă finalizată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii, din cadrul celor 124 cu finanţare din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Creşa are o capacitate de 4 grupe (40 de copii) şi cuprinde o zonă administrativă, una destinată copiilor şi spaţii tehnico-gospodăreşti. De asemenea, beneficiază de 4 dormitoare, 2 camere de joacă, prevăzute cu 2 vestiare şi 4 grupuri sanitare pentru copii, spaţii pentru luat masa şi cabinet medical.

Aceasta este o creşă modernă, de tip nZEB (near-Zero Energy Building), în care energia necesară provine parţial din surse regenerabile, precum panourile fotovoltaice şi panourile solare care vor asigura necesarul de energie şi apă caldă, iar anvelopa clădirii este foarte bine izolată termic.

"Sunt bucuros că locuitorii municipiului Târgu Secuiesc vor beneficia de o creşă construită la standarde europene, care va contribui la procesul de cunoaştere şi socializare a celor mici, oferindu-le un mediu modern şi sigur. Continuăm să investim în infrastructura educaţională pentru a asigura dezvoltarea armonioasă a copiilor noştri!", a precizat ministrul Dezvoltării, potrivit sursei citate.

Totodată, valoarea contractului de proiectare şi execuţie a acestei unităţi de învăţământ a fost de 11.047.493,05 lei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb