MINISTERUL DEZVOLTĂRII: Peste 900 milioane euro pentru dezvoltarea localităţilor

S.B.
Miscellanea / 16 mai 2022

Peste 900 milioane euro pentru dezvoltarea localităţilor

Ministerul Dezvoltării anunţă, luni, că peste 900 de milioane de euro au fost accesaţi în prima zi de lansare a apelurilor de proiecte, din componenta PNRR Fondul Local destinat comunităţilor locale, care finanţează proiecte de dezvoltare a localităţilor şi infrastructură prietenoasă cu mediul, informează news.ro.

"Felicit autorităţile locale pentru felul în care s-au pregătit de lansarea acestui apel de proiecte. Ghidul solicitantului şi toate informaţiile relevante au fost puse la dispoziţia lor, în timp util, de minister, iar acesta este motivul pentru care cererile pot fi depuse acum într-un ritm foarte rapid", a declarat, luni, ministrul Cseke Attila, citat într-un comunicat e presă.

Potrivit documentului, apelul de proiecte pentru Fondul Local a fost deschis astăzi, la ora 10:00, iar numărul de proiecte depuse şi bugetul rămas pot fi consultate, în timp real, pe pagina ministerului.

Ministerul Dezvoltării, prin Fondul Local, componentă a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, finanţează construcţia a 5.522 de locuinţe pentru tineri şi specialiştii din sănătate şi învăţământ, eficiente energetic, va reînnoi parcurile de vehicule destinate transportului public cu 1.135 de vehicule nepoluante, pentru care se vor instala şi 13.200 puncte de reîncărcare, şi va realiza 1.091 km de piste pentru biciclete.

Autorităţile publice pot depune cererile online, în mod transparent, la adresa www.mdlpa.ro/investitii/PNRR, în limita sumei rămase de 1.820.409.072 de euro din bugetul total de 2,73 de miliarde.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0937
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4270
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6256
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8986
Gram de aur (XAU)Gram de aur711.5643

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb