Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri:Egiptul a propus iniţierea unui proiect de revitalizare a tractorului românesc U650

A.P.
Miscellanea / 04 noiembrie 2020

Egiptul a propus iniţierea unui proiect de revitalizare a tractorului românesc U650

Egiptul a propus iniţierea unui proiect de revitalizare a tractorului românesc U650 folosind cele mai noi tehnologii, pentru a satisface necesităţile pieţelor africane, a anunţat marţi Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri,scrie News.

Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Iulian Cristian Simu, a avut luni o întrevedere, la Cairo, cu general locotenent Abdel Moneem El-Terras, preşedinte şi director general al Organizaţiei Arabe pentru Industrializare (OAI). La întâlnire a participat şi Mihai Ştefan Stuparu, ambasadorul României în Egipt, precum şi reprezentanţi ai unor companii româneşti.

"Dialogul s-a axat pe intensificarea relaţiilor economice româno-egiptene şi capitalizarea pragmatică a oportunităţilor de afaceri existente atât în industria de apărare şi sectoarele conexe (IT, comunicaţii, securitate cibernetică etc), cât şi în alte domenii de interes pentru ambele părţi (agricultură, industria prelucrătoare, construcţia de maşini-unelte etc)", a anunţat ministerul.

"Preşedintele AOI, Abdel Moneem El-Terras, şi-a exprimat, totodată, convingerea că relaţiile bilaterale dintre cele două ţări vor continua evoluţia pozitivă, inclusiv în plan economic şi comercial. Din partea conducerii OAI a fost subliniată importanţa creşterii investiţiilor în Egipt şi pentru realizarea de transfer tehnologic din România spre Egipt. În acest sens, partea egipteană a propus iniţierea unui proiect de revitalizare a tractorului românesc U650 folosind cele mai noi tehnologii, pentru a satisface necesităţile pieţelor africane", arată ministerul, în comunicat.

OAI este o companie de stat care a fost înfiinţată în 1975 şi a fost formată iniţial din reprezentanţi ai Egiptului, Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe Unite şi Qatar-ului, pentru a coordona şi controla dezvoltarea colectivă a industriei arabe de apărare. Începând din 1993, Egiptul este singurul stat membru al acestei organizaţii. OAI deţine în portofoliu 12 fabrici şi are aproximativ 16.000 de angajaţi, din care 1.250 sunt ingineri. OAI este una dintre cele mai mari companii din Egipt, cu interese de afaceri atât în sectorul industriei de apărare, cât şi în cel al transportului civil.

Secretarul de stat Iulian Cristian Simu a prezentat capacităţile industriei româneşti de apărare şi importanţa strategică a acestora în cadrul relaţiilor economice bilaterale, având drept scop cooperarea pentru exportul de tehnică militară românească şi pentru asigurarea de asistenţă tehnică în Republica Arabă Egipt. De asemenea, oficialul român a pledat pentru dezvoltarea de parteneriate între companiile româneşti şi cele egiptene care să creeze premizele necesare pentru accesarea pieţei egiptene sau pentru a dezvolta proiecte comune pe terţe pieţe.

Discuţiile au continuat la nivel individual între reprezentaţii companiilor româneşti şi reprezentanţii cu putere de decizie ai OAI din domeniile de interes prezentate anterior.

Egiptul reprezintă unul dintre principalii parteneri comerciali ai României în zona Africii. În primele 9 luni ale anului 2020, schimburile comerciale româno-egiptene au totalizat 452,58 milioane dolari, din care exporturile României au reprezentat 364,17 milioane dolari şi importurile 88,41 milioane dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

20 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0207
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5221
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5103
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.7608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro