Conferinţa “Codul insolvenţei 2020”Conferinţa “Codul insolvenţei 2020”

MINISTERUL ECONOMIEI: România nu are probleme privind asigurarea cu gaze naturale a consumatorilor în iarna 2019-2020

F.F.
Miscellanea /

România nu are probleme privind asigurarea cu gaze naturale a consumatorilor în iarna 2019-2020

Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a anunţat, joi, că nu există probleme privind asigurarea cu gaze naturale a consumatorilor în perioada de iarnă 2019 - 2020.

Producţia internă în România este de aproximativ 28 milioane mc/zi, iar stocul de gaze naturale înmagazinate în depozitele subterane este de aproximativ 2.360 mil. mc, cu 1.364 mil. mc mai mult decât în perioada similară a anului trecut, potrivit ministerului.

Totodată, capacitatea de extracţie zilnică este cuprinsă între 25 - 28 mil. mc pentru perioada ianuarie-februarie 2020, superioară capacităţii zilnice de extracţie avută la dispoziţie în iarna trecută, de 20 mil. mc/zi.

"Actualul Guvern este mai bine pregătit decât precedentul pentru a gestiona perioada de iarnă. Avem mai multe rezerve de gaze, avem capacităţi superioare de extracţie, deşi putem şi trebuie să investim mai mult în extracţia din depozite. Solicit periodic informări şi date referitoare la situaţia importurilor de gaze şi pot să spun că pe relaţia cu Ungaria se importă aproximativ 5 - 5,5 mil. mc/zi, atât cât este necesar, iar pe relaţia cu Bulgaria la interconectarea de la Ruse nu se importă gaze, ci se exportă aproximativ 0,1 mil mc/zi, iar la interconectarea Negru Vodă-Kardam se importă cât este necesar, adică aproximativ 0,1 mil mc/zi", a declarat Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

În ceea ce priveşte relaţia cu Ucraina, în acest moment, la punctul de interneconectare Isaccea - Orlovka se importă cam 5,5 mil mc/zi, potrivit ministrului.

"Din informările primite de la Transgaz, pot să anunţ că SNTGN Transgaz pune la dispoziţie pe toate punctele de interconectare o capacitate fermă de 44,2 mil mc/zi, care este mai mult decât suficientă pentru necesarul maxim de import în cazul unor temperaturi foarte scăzute: 20 mil. mc/zi. În acest moment, importurile de gaze în România se ridică la aproximativ 10,8 mil mc/zi. Monitorizez zilnic situaţia şi nu există niciun motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte asigurarea cu gaze pentru această perioadă", a spus Popescu.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Din cauza lui Dragnea. Din cauza ordonanței 114,etc.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS