Ministerul Economiei va prelua Departamentul pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public-Privat

Andrei Stan
Companii / 13 februarie 2016

Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri se va reorganiza şi va prelua atribuţiile, personalul şi patrimoniul Departamentului pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public-Privat, care se va desfiinţa, potrivit unui proiect de OUG publicat pe site-ul ministerului.

"În prezent promovarea comerţului exterior şi a investiţiilor străine ale României se efectuează prin instituţii diferite, motiv pentru care aceste activităţi nu au o abordare unitară care să permit fructificarea potenţialului economic al României", arată proiectul de Ordonanţă de Urgenţă.

Printre motivele care au stat la baza acestui proiect se numără necesitatea definirii şi implementării strategiilor sectoriale de către Ministerul Economiei, precum şi necesitatea creşterii eficienţei în alocarea fondurilor de la buget şi a atragerii de investiţii străine ca fiind de prioritate majoră pentru ţara noastră.

"Se impune luarea de măsuri în regim de urgenţă în vederea creării premiselor de dezvoltare a acestora, cu atât mai mult cu cât investiţiile influenţează PIB-ul. Totodată se impune o analiză structurală a investiţiilor străine, analiză care nu poate fi realizată decât de Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri având în vedere atribuţiile în domeniile de mediu de afaceri, politică industrială şi comerţ exterior aflate în aria sa de competenţă", explică Nota de fundamentare a proiectului.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2718
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6289
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5798
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1282
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.7919

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb