MINISTERUL EDUCAŢIEI:2.103 elevi din Bucureşti şi 20 de judeţe au participat la faza de pretestare PISA

G.B
Miscellanea / 11 iunie

2.103 elevi din Bucureşti şi 20 de judeţe au participat la faza de pretestare PISA

Un număr de 2.103 elevi din Bucureşti şi 20 de judeţe au participat la faza de pretestare PISA 2022, pentru prima oară administrată computerizat, potrivit Agerpres.

Programul pentru Evaluarea Internaţională a Elevilor (Programme for International Student Assessment - PISA) este un studiu de evaluare comparativă pe scară largă, iniţiat de OCDE, care măsoară abilităţile tinerilor de 15 ani de a folosi cunoştinţele din domeniul lecturii, al matematicii şi ştiinţelor, pentru a răspunde provocărilor din viaţa reală.

România face parte dintre cele peste 85 de ţări şi sisteme de învăţământ care participă la evaluarea PISA 2022. Unitatea de Cercetare în Educaţie, din cadrul Centrului Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, în calitate de Centru Naţional PISA, se ocupă de implementarea şi coordonarea acestui studiu în România.

"Pretestarea este inclusă în calendarul activităţilor internaţionale şi are ca scop pregătirea evaluării PISA 2022 care vizează competenţele de lectură, matematică şi ştiinţe, precum şi gândirea creativă, matematica fiind domeniul principal investigat. Pretestarea s-a desfăşurat în perioada 4 mai - 4 iunie, în 43 de şcoli din 20 de judeţe şi din municipiul Bucureşti, care au făcut parte dintr-un eşantion naţional, selectat după criterii agreate cu OCDE. Cei 2.103 elevi de 15 ani care au participat la pretestarea PISA 2022 au fost selectaţi, aleatoriu, printr-o procedură standardizată, unică, la nivel internaţional", informează Ministerul Educaţiei, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, pentru prima oară în România evaluarea PISA s-a administrat computerizat. Evaluarea elevilor s-a desfăşurat în laboratoarele de informatică ale şcolilor sau în săli de clasă şi a durat aproximativ 4 ore, timpul fiind distribuit astfel:

- 15 minute pentru introducerea generală - elevii se loghează la propriul test, se familiarizează cu tipul de test, tipul de solicitări şi modalitatea de răspuns;

- 120 de minute pentru testul cognitiv organizat în 2 sesiuni a câte 60 de minute cu o pauză de 5 minute între acestea;

- 15 minute pauză;

- 56 de minute pentru două chestionare (chestionarul elevului & chestionarul TIC).

Administrarea s-a desfăşurat într-o singură zi sau în zile consecutive, în sesiuni paralele şi/ sau succesive, la datele stabilite de comun acord cu şcolile şi în condiţiile respectării regulilor sanitare specifice pandemiei COVID-19, arată Ministerul Educaţiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sistemul bancar după un an de pandemie”
Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

24 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9242
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1233
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4890
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7569
Gram de aur (XAU)Gram de aur236.1626

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
piperea.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
energynomics.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro