Ministerul Educaţiei: Legislaţia secundară, subsecvenţa Legii Educaţiei Naţionale, este în procedura de publicare în Monitorul Oficial

F.A.
Miscellanea / 10 octombrie 2011

Ministerul Educaţiei anunţă că a redactat toate actele normative necesare sistemului de învăţământ preuniversitar. În prezent sunt în procedură de publicare în Monitorul Oficial metodologii, regulamente sau alte tipuri de acte normative prevăzute, precizează Ministerul, printr-un comunicat de presă, relatează HotNews.ro.

Potrivit articolului 361, alineatul 6, din Legea Educaţiei Naţionale, "în termen de 8 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului elaborează metodologiile, regulamentele şi celelalte acte normative care decurg din aplicarea prezentei legi şi stabileşte măsurile tranzitorii de aplicare a acestora", se mai arată în comunicat.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2508
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5182
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5848
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1159
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.5521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb