Ministerul Finanţelor a atras, marţi, 60 de milioane lei de la bănci

S.B.
Bănci-Asigurări / 1 iulie, 13:56

Ministerul Finanţelor a atras, marţi, 60 de milioane lei de la bănci

Ministerul Finanţelor a atras, marţi, 60 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de luni, când a împrumutat 640 milioane de lei, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark cu o maturitate reziduală la 34 luni, la un randament mediu de 7,31% pe an, informează Agerpres.

Valoarea nominală a emisiunii suplimentare a fost de 60 de milioane de lei, iar băncile au transmis oferte în valoare de 65 milioane de lei.

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,1 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 705 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma totală, de 5,805 miliarde lei, este cu 255 de milioane de lei mai mică faţă de cea care a fost programată în luna mai a acestui an, de 6,06 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb