Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de peste 5,8 miliarde lei, în luna iunie

M.P.
Miscellanea / 1 iunie

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de peste 5,8 miliarde lei, în luna iunie

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,1 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 705 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni, potrivit Agerpres, de la care precizăm următoarele.

Suma totală, de 5,805 miliarde lei, este cu 255 de milioane de lei mai mică faţă de cea care a fost programată în luna mai a acestui an, de 6,06 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, pe 2 iunie va fi organizată o licitaţie pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, în sumă de 400 milioane de lei, cu scadenţa în 27 mai 2026.

De asemenea, pe parcursul lunii iunie vor fi organizate licitaţii pentru 11 emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 4,7 miliarde lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (705 milioane de lei în total).

Astfel, au fost programate licitaţii pentru opt emisiuni de obligaţiuni de 400 milioane lei, în zilele de 2 iunie, 10 iunie, 16 iunie, 19 iunie (două), 23 iunie, 26 iunie şi 30 iunie, iar alte trei licitaţii sunt pentru emisiuni de 500 milioane lei, una în data de 5 iunie şi două în data de 12 iunie.

Comanda carte

Ziarul BURSA

03 iunie
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0572
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4260
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4175
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9937
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.2358

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb