Ministerul Finanţelor a stabilit regularitatea dialogului cu mediul de afaceri

S.B.
Miscellanea / 9 decembrie 2021

Ministerul Finanţelor a stabilit regularitatea dialogului cu mediul de afaceri

Adrian Câciu, ministrul Finanţelor, a decis întâlnirea periodică cu reprezentanţii mediului de afaceri din România pentru asigurarea sustenabilităţii politicilor finaciar-fiscale şi consolidarea parteneriatului dintre mediul antreprenorial şi guvern, potrivit unui comunicat afişat pe site-ul ministerului.

Prima întâlnire din această serie a avut loc joi, 9 decembrie 2021, la sediul Ministerului Finanţelor. Au participat reprezentanţi ai Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR) şi Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

În cadrul discuţiei, ministrul Finanţelor a prezentat cadrul macroeconomic, care va sta la baza proiectului de buget pentru anul 2022, politica fiscală pentru anul următor, necesitatea înfiinţării unui Consiliu Consultativ la nivelul Ministerului de Finanţe, precum şi schemele de ajutor pentru IMM-uri şi programele destinate creşterii gradului de digitalizare a economiei.

"Vom construi bugetul pentru 2022 fără noi taxe. Orice modificare a regimului fiscal va fi făcută în mod predictibil, doar în urma unui dialog cu dumneavoastră, reprezentanţii mediului de afaceri. Acum România are nevoie de solidaritate pentru a-i proteja pe românii cu venituri mici de creşterea preţurilor, în special a celor de la energie. Vom face asta stimulând economia şi firmele care produc în România, indiferent de naţionalitatea acţionariatului lor, fiindcă tot ceea ce se fabrică în România se face cu angajaţi români. Un produs fabricat în România înseamnă locuri de muncă pentru români. Susţinând producătorii din România, oferim garanţii mai mari pentru sute de mii de angajaţi că vor avea locuri de muncă stabile şi sigure." a declarat domnul Adrian Câciu, ministru al Finanţelor.

În prezentarea programului economic al noii guvernări s-au subliniat soluţiile şi schemele de ajutor pentru IMM şi companiile mari. Scopul declarat al bugetului pe 2022 este să sprijine toate companiile care fabrică produse cu valoare adăugată ridicată, să sprijine companiile care fac exporturi şi să implementeze programe destinate creşterii gradului de digitalizare a economiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
digi.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6464
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2078
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8855
Gram de aur (XAU)Gram de aur346.6329

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb