Conferinţa BURSA “AFACERI ÎN AGRICULTURĂ”Conferinţa BURSA “AFACERI ÎN AGRICULTURĂ”

MINISTERUL FINANŢELOR:Dezbatere a procedurii pentru restructurarea datoriilor bugetare de peste 1 milion lei

M.A.I.
Miscellanea /

Dezbatere a procedurii pentru restructurarea datoriilor bugetare de peste 1 milion lei

Ministerul Finanţelor Publice a anunţat că a elaborat procedura de aplicare a restructurării obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 ale debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mari sau egale cu un milion de lei, potrivit unui proiect de act normativ lansat în dezbatere publică.

"Obligaţiile bugetare care pot face obiectul restructurării reprezintă sumele de orice fel care se cuvin bugetului general consolidat constând în obligaţii fiscale, precum şi obligaţii bugetare individualizate în titluri executorii emise potrivit legii, existente în evidenţa organului fiscal central competent în vederea recuperării", arată documentul publicat în dezbatere publică de minister, transmite News.ro.

Nu fac obiect al restructurării următoarele obligaţii bugetare obligaţiile bugetare principale şi accesorii reprezentând ajutor de stat de recuperat şi nici obligaţiile bugetare care, la data eliberării certificatului de atestare fiscală urmează a fi compensate potrivit art. 167 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în limita sumei de rambursat/de restituit/de plată de la buget.

Nu fac obiect al restructurării nici obligaţiile bugetare stabilite prin acte administrative care, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, sunt suspendate în condiţiile art. 14 sau 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru a beneficia de restructurarea obligaţiilor bugetare, debitorul trebuie să prezinte un plan de restructurare şi un test al creditorului privat prudent, întocmite de un expert independent; să nu se afle în procedura insolvenţei potrivit legii la data emiterii deciziei de aprobare a restructurării obligaţiilor bugetare; să nu fi fost dizolvat, potrivit prevederilor legale în vigoare; să fie îndeplinite obligaţiile declarative, potrivit vectorului fiscal, la data eliberarii certificatului de atestare fiscală; să îndeplinească testul creditorului privat prudent, conform aceleiaşi surse.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Gala BURSA 2019
Gala BURSA 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS