Ministerul Finanţelor anunţă implementarea proiectului „Dezvoltarea serviciilor privind bonurile fiscale prin tehnologia blockchain (BF-CHAIN)”, o iniţiativă care urmăreşte modernizarea modului în care sunt administrate şi verificate bonurile fiscale emise de casele de marcat electronice, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
Proiectul are ca obiectiv creşterea transparenţei şi securităţii datelor fiscale, precum şi simplificarea relaţiei dintre contribuabili, mediul de afaceri şi administraţia fiscală. Prin utilizarea tehnologiei blockchain, va fi creat un registru digital securizat şi imposibil de modificat ulterior fără a lăsa urme, în care bonurile fiscale vor fi înregistrate automat, notează documentul.
Noua soluţie va permite stocarea criptografică a bonurilor fiscale, asigurând integritatea şi trasabilitatea fiecărei tranzacţii. Astfel, riscul de erori, pierderi sau fraude va fi redus semnificativ, iar datele fiscale vor putea fi verificate rapid şi sigur, transmite comunicatul ministerului.
Potrivit Ministerului Finanţelor, implementarea sistemului nu presupune înlocuirea actualelor case de marcat, întrucât integrarea în platformă se va realiza ulterior transmiterii datelor deja generate de acestea.
Proiectul va fi dezvoltat prin Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare, în parteneriat cu Serviciul de Telecomunicatii Speciale, şi va include un sistem modern de administrare a caselor de marcat bazat pe blockchain, o platformă securizată pentru stocarea bonurilor fiscale şi o aplicaţie mobilă dedicată cetăţenilor, prin care aceştia vor putea accesa şi verifica bonurile primite, se arată în cadrul comunicatului.
Până la finalul perioadei de implementare, în decembrie 2027, cel puţin 5.000 de case de marcat vor fi integrate în sistem, urmând ca numărul acestora să crească ulterior la nivel naţional, menţionează sursa.
Prin aplicaţia mobilă, cetăţenii vor putea verifica rapid dacă bonurile fiscale sunt înregistrate corect. În plus, varianta digitală va elimina problema deteriorării bonurilor tipărite pe hârtie termică şi va facilita gestionarea garanţiilor, retururilor sau a bugetului personal, potrivit Ministerului Finanţelor.
Pentru companii, tehnologia blockchain aduce un nivel ridicat de securitate a datelor şi elimină posibilitatea modificării retroactive a tranzacţiilor. Pe termen lung, autorităţile vor putea verifica informaţiile direct în registrul digital, ceea ce ar putea conduce la reducerea controalelor fizice şi la simplificarea procedurilor administrative, arată documentul.
Arhitectura BF-CHAIN este concepută astfel încât să permită extinderea tehnologiei şi către alte tipuri de date fiscale, inclusiv sistemul e-Factura. Integrarea unui registru distribuit ar putea susţine colectarea TVA şi alinierea României la standardele internaţionale de raportare fiscală în timp real (Real-Time Reporting).
Un astfel de sistem ar permite verificarea automată a facturilor între parteneri, limitarea fraudei prin trasabilitate şi, pe termen lung, utilizarea contractelor inteligente pentru automatizarea unor procese fiscale, subliniază comunicatul oficial.
Valoarea totală a proiectului este de 46,87 milioane de lei, dintre care 32,2 milioane de lei reprezintă fonduri europene nerambursabile. Proiectul este cofinanţat prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) şi se va desfăşura în perioada 22 decembrie 2025 - 22 decembrie 2027, transmite instituţia.
Prin implementarea BF-CHAIN, Ministerul Finanţelor îşi propune să continue procesul de digitalizare a infrastructurii fiscale, cu accent pe transparenţă, eficienţă şi simplificarea interacţiunii dintre contribuabili şi autorităţi, precizează comunicatul ministerului.
















































Opinia Cititorului