Ministerul Finanţelor listează la BVB noi titluri de stat FIDELIS în valoare totală de peste 1 miliard de lei

G.U.
Piaţa de Capital / 16 decembrie 2021

Ministerul Finanţelor listează la BVB noi titluri de stat FIDELIS în valoare totală de peste 1 miliard de lei

Ministerul Finanţelor (MF) a atras 872,5 milioane lei şi 42,1 milioane euro, valori însumând peste 1 miliard de lei, prin cea de-a şasea ofertă primară de vânzare de titluri de stat FIDELIS pentru populaţie derulată în ultimii doi ani prin Bursa de Valori Bucureşti, conform unui comunicat al operatorului pieţei noastre de capital. Astfel, valoarea celor şase runde de finanţare derulate în 2020 şi 2021 la BVB de către Ministerul Finanţelor depăşeşte 9 miliarde lei (1,8 miliarde euro).

Adrian Câciu, ministrul Finanţelor, a declarat: "Pe parcursul acestui an, persoanele fizice au investit peste 4,3 miliarde de lei în titlurile de stat FIDELIS, ceea ce demonstrează că programul se bucură de un interes ridicat, fiind un instrument de economisire atât pentru disponibilităţile în lei, cât şi pentru cele în euro. Participarea susţinută a investitorilor cu ocazia celor patru emisiuni derulate în anul 2021 dovedesc aprecierea de care se bucură acest Program, care oferă siguranţa investiţiilor şi reprezintă o alternativă necesară pe piaţa instrumentelor financiare româneşti".

Radu Hanga, Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, a declarat: "Programul FIDELIS a devenit deja unul de referinţă pentru Ministerul Finanţelor, pentru Bursa de Valori Bucureşti, dar şi pentru românii care aleg această formă de investiţie. Ne bucurăm că statul român a folosit constant în ultimii doi ani Bursa pentru asigurarea unei părţi din necesarul de finanţare. Derularea celor şase oferte din ultimii doi ani confirmă faptul că Ministerul Finanţelor este un partener al întregii pieţe de capital. În ultimii doi ani am observat, totodată, şi un interes în creştere şi din mediul privat pentru accesarea finanţării prin piaţa de capital, atât prin obligaţiuni, cât şi prin emisiuni de acţiuni. Ultimii doi ani au demonstrat pe deplin că Bursa de Valori Bucureşti este un canal de finanţare viabil, atât pentru mediul privat, cât şi pentru statul român".

"Misiunea noastră la Bursa de Valori Bucureşti este să oferim cât mai multe oportunităţi de investiţii, pentru toate categoriile de investitori. Ne bucurăm că Ministerul Finanţelor ne sprijină în acest demers şi prin programul FIDELIS, prin care românii au acces la un instrument de investiţie şi economisire în acelaşi timp. Ordinele plasate de către investitorii români în cadrul celor şase oferte a depăşit numărul de 54.000, fapt ce demonstrează că românii sunt deschişi către noi modalităţi de economisire. Ne-am propus să oferim investitorilor cât mai multe instrumente pentru a tranzacţiona şi pentru a-şi administra portofoliile, iar odată cu lansarea Contrapărţii Centrale gama de astfel de instrumente se va diversifica şi mai mult", a declarat Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori Bucureşti.

Potrivit sursei citate, Ministerul Finanţelor a derulat oferta publică de vânzare a titlurilor de stat FIDELIS, denominate în lei şi în euro, în perioada 18 noiembrie - 10 decembrie 2021. Oferta a fost dedicată persoanele fizice rezidente şi nerezidente, cu vârsta peste 18 ani. Sindicatul de intermediere al ofertei a fost format din BT Capital Partners (Lead Manager) şi Banca Transilvania, Banca Comercială Română şi BRD - Groupe Societe Generale.

"Într-o perioadă de volatilitate pe bursa locală şi pe pieţele externe care pare să se intensifice, titlurile de stat FIDELIS, care reprezintă un instrument cu grad de risc scăzut, îşi menţin un randament atractiv şi sunt în continuare atrăgătoare pentru investitori. Utilizarea acestor instrumente ca mijloace de economisire şi investire devine o parte integrantă din strategia investitorilor de retail, iar accesul facil la subscriere în ofertele trimestriale menţine interesul ridicat", a declarat Daniela Secară, Directorul General al BT Capital Partners.

"Prin intermedierea ofertei de titluri de stat din cadrul programului FIDELIS ne consolidăm un portofoliu diversificat de opţiuni de investire şi venim în ajutorul clienţilor cu o alternativă în plasamente sigure. În centrul tuturor iniţiativelor în care ne implicăm se află bunăstarea românilor şi alegerile financiare inteligente, iar investiţiile în titluri de stat sunt un prim pas pentru cei care îşi doresc să-şi diversifice câştigurile prin soluţii cu risc scăzut", a declarat Valentin Popovici, Director Executiv Pieţe Financiare, BCR.

"Emisiunile periodice în cadrul Programului FIDELIS al Ministerului Finanţelor au consacrat deja pe piaţa financiară românească instrumentul cu gradul de risc cel mai scăzut accesibil populaţiei, fapt care are o importanţă deosebită din perspectiva unui management de portofoliu adecvat pe care pot să îl implementeze persoanele fizice. Listarea acestor titluri de stat destinate populaţiei la BVB asigură parametrii de lichiditate necesari unui instrument financiar pentru a deveni eligibil pentru investitorii locali activi pe piaţa financiară locală, care îşi actualizează regulat opţiunile de investiţii", a declarat Irina Neacşu, Director Executiv Corporate Finance, BRD - Groupe Societe Generale.

În cadrul ofertei, românii au plasat 8.817 ordine de subscriere atât pentru titlurile de stat denominate în lei, cât şi pentru cele în euro. Oferta a cuprins titluri de stat în lei cu maturităţi de unu, respectiv trei ani, şi o emisiune în euro, cu scadenţa la cinci ani. Detaliile fiecărei emisiuni sunt disponibile în tabelul de mai jos.

Ministerul Finanţelor listează la BVB noi titluri de stat FIDELIS în valoare totală de peste 1 miliard de lei

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9437
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.1379
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1954
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5513
Gram de aur (XAU)Gram de aur269.8751

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro