Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, va participa la Summit-ul UE-ALC

C.P.
Politică / 16 mai 2010

Sub egida Preşedinţiei spaniole a Uniunii Europene, vor fi organizate, la Madrid, în perioada 17-18 mai a.c., Reuniunea Miniştrilor Afacerilor Externe şi la cel de-al VI-lea Summit UE-America Latină şi Caraibi (ALC). La aceste evenimente va participa şi Ministrul Afacerilor Externe Teodor Baconschi.

Reuniunea ministerială va aborda perspectivele parteneriatului bi-regional, iar Summit-ul UE-ALC va avea ca principale subiecte de dezbatere strategiile de ieşire din criza economică mondială şi problematica schimbărilor climatice.

În cadrul celor două evenimente, ministrul Afacerilor Externe va reconfirma importanţa pe care o reprezintă, pentru România, consolidarea relaţiilor cu America Latină, precum şi interesul ţării noastre de a contribui la amplificarea şi diversificarea relaţiilor de parteneriat strategic UE-ALC.

De asemenea, şeful diplomaţiei române va sublinia necesitatea reformării arhitecturii financiare internaţionale, în vederea asigurării unei dezvoltări sustenabile la nivel global, precum şi importanţa convenirii unui acord cuprinzător în ceea ce priveşte problematica schimbărilor climatice.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2780
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6568
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1594
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.5504

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb