Ministrul austriac: "Atât Austria, cât şi România ar beneficia considerabil de pe urma aderării României la Schengen"

T.B.
Internaţional / 28 noiembrie 2023

Johannes Rauch, ministrul austriac al Afacerilor Sociale, Sănătăţii, Îngrijirii şi Protecţiei Consumatorilor

Johannes Rauch, ministrul austriac al Afacerilor Sociale, Sănătăţii, Îngrijirii şi Protecţiei Consumatorilor

Aderarea României la Shengen ar avea beneficii atât pentru Austria, cât şi pentru România şi ar aduce avantaje pentru multe companii, potrivit ministrului austriac al Afacerilor Sociale, Sănătăţii, Îngrijirii şi Protecţiei Consumatorilor, Johannes Rauch, informează agerpres.ro.

Potrivit sursei menţionate, "Atât Austria, cât şi România ar beneficia considerabil de pe urma aderării României la Schengen. Ar exista avantaje pentru multe companii şi ar fi, de asemenea, o mare uşurare pentru cei 30.000 de îngrijitori care lucrează 24 de ore pe zi şi de care depind mii de familii din Austria", a scris Johannes Rauch pe Twitter.

Aceasta a avut marţi o întâlnire cu ministrul român al Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, informează agerpres.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb