Ministrul chinez al Apărării s-a întâlnit cu Putin la Moscova

D.T.
Internaţional / 17 aprilie 2023

Ministrul chinez al Apărării s-a întâlnit cu Putin la Moscova

Ministrul chinez al Apărării, Li Shangfu, a salutat ieri legăturile "strânse" cu Moscova, în timpul unei întâlniri cu preşedintele rus Vladimir Putin la Kremlin, informează News.ro.

"Avem legături foarte strânse, care depăşesc alianţele militaro-politice ale epocii Războiului Rece şi sunt foarte stabile", a spus el în cadrul acestei întâlniri.

El a adăugat că relaţiile dintre Rusia şi China "au intrat deja într-o nouă eră".

"Aceasta este prima mea vizită în străinătate de la preluarea mandatului de ministru al apărării. Am ales Rusia în mod special, pentru a sublinia natura specială şi importanţa strategică a relaţiilor noastre bilaterale", a adăugat Li, conform sursei citate.

În cadrul acestei întâlniri, la care a participat şi ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, Putin a lăudat cooperarea militară dintre cele două ţări.

"Lucrăm activ prin departamentele militare, schimbăm periodic informaţii utile, cooperăm în domeniul cooperării tehnico-militare şi desfăşurăm exerciţii comune", a spus Putin.

"Acesta este, fără îndoială, un alt domeniu important care întăreşte natura [...] relaţiei noastre", a adăugat el.

Această vizită a lui Li în Rusia, care este programată să dureze până pe 19 aprilie, vine după cea a preşedintelui chinez Xi Jinping în martie la Moscova. În cadrul acestui summit, Putin şi Xi şi-au arătat buna înţelegere, dându-se drept aliaţi strategici hotărâţi să reziste hegemonismului american.

De la începutul conflictului, Beijingul s-a declarat oficial neutru, fără a condamna vreodată invazia rusă. Xi nu a vorbit niciodată cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Sanctiuni economice si razboi proxy Taiwan la chinezi,

    si totul va fi "minunat" 

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb