MINISTRUL DEZVOLTĂRII: În vara aceasta va fi demarat programul naţional de construcţie a creşelor

G.B
Miscellanea / 17 iunie 2021

În vara aceasta va fi demarat programul naţional de construcţie a creşelor

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), Cseke Attila, a declarat, astăzi, la Ploieşti, că în vara aceasta va fi demarat programul de construcţie a creşelor, urmând să fie aprobate zeci de investiţii în toată ţara, potrivit Agerpres.

Ministrul a spus:"Un program foarte important, pentru că infrastructura antepreşcolară este o infrastructură lipsă în toate judeţele ţării. În toate conglomeraţiile urbane este o lipsă acută de infrastructură de creşe. (...) Suntem în măsură, săptămâna viitoare, să avem studiile de fezabilitate pe cele trei nivele de creşe - creşe cu maxim 50 de locuri, cu maxim 70 de locuri, creşe cu 110 locuri. Aceste proiecte tip se vor derula din bugetul Ministerului Dezvoltării la început, CNI-ul va fi implementatorul acestui proiect. Cum avem studiul de fezabilitate pe aceste proiecte tip, le vom aviza în comitetul tehnico-economic la CNI, respectiv Ministerul Dezvoltării şi preconizăm ca în această vară să aprobăm primele investiţii, care nu vor fi patru-cinci, ci vor fi zeci de investiţii de construcţie de creşe în toată ţara",

Conform acestuia, pentru realizarea creşelor nu va fi necesară co-finanţare de la bugetele locale, însă autorităţile locale vor trebui să pună la dispoziţia ministerului terenurile şi să asigure utilităţile.

Ministrul Dezvoltării se află într-o vizită de lucru în judeţul Prahova.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Trebuie foarte urgent!!!

    Avem val de nasteri in piata! 

    semnat comenturi "cretine" 

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2508
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5182
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5848
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1159
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.5521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb