Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri se află într-o vizită oficială în Statele Unite ale Americii

J.P.
Miscellanea / 7 octombrie 2020

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri se află într-o vizită oficială în Statele Unite ale Americii

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri Virgil Popescu se află în aceste zile într-o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, prilej cu care va avea o întâlnire cu Secretarul pentru Energie al SUA, Dan Brouillette, şi cu alţi înalţi oficiali americani, conform unui comunicat trimis redacţiei.

"Îmi doresc ca în urma acestei vizite să dezvoltăm parteneriatul strategic dintre România şi SUA pe dimensiunea energetică şi să punem bazele unei cooperări în acest domeniu. Statele Unite ale Americii sunt deja un investitor puternic în economia românească, iar sectorul energetic, de importanţă strategică pentru România atât din perspectivă economică, cât şi din perspectiva securităţii energertice, este un domeniu în care mi-aş dori să văd o prezenţă americană mult mai pronunţată în România. Îmi doresc să fructificăm cât mai multe oportunităţi pentru dezvoltarea ţării noastre", a declarat Virgil Popescu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Felicitări !

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb