Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a declarat la Digi24 că nu este exclus ca săptămâna viitoare să avem un buget pe 2021. Acesta a precizat că ministerul pe care-l conduce are în derulare mai multe scheme care sunt blocate pe partea de plăţi. Nu e o muncă uşoară să încerci să ajustezi toate lucrurile, ca să te încadrezi într-un deficit pe care l-ai promis Comisiei Europene, a mai spus Năsui, conform Digi24.
"Aş vrea bani pentru economie, avem multe lucruri de plata si unde statul roman trebuie sa-şi faca datoria. Nu e o muncă uşoară să încerci să ajustezi toate lucrurile ca să te încadrezi într-un deficit pe care l-ai promis Comisiei Europene ca să nu scadă şi riscul de ţară, să nu crească dobânzile. E o problema care există adesea în economie, de dorinţe nelimitate, dar de resurse limitate. Întrebare e cum prioritizezi cu resursele acelea şi asta e exemplul bugetar pe care-l avem acum în faţă, ceva trebuie să cedeze. Dacă mâine Guvernul spune că dăm la toată lumea de toate, nu le facem niciun favor, banii aia tot ai noştri sunt, doar că printr-o putere de cumpărare mai scăzută. Trebuie să scădem acest deficit şi să facem economii peste tot unde se poate", a declarat Ministrul Economiei, la Digi24.
Claudiu Năsui nu a dat un răspuns precis cu privire la data în care vom avea buget pe 2021, însă a precizat că după felul în care decurg lucrurile, nu este exclus să fie prezentat chiar saptămâna următoare.
"Am putea avea buget săptămâna viitoare după cum arată lucrurile. Pe noi ne încurcă foarte tare, avem câteva scheme care se derulează, însă în momentul acesta blocajul vine pe parte de plăţi. Acesta e principalul factor de frânare. Avem mai multe dosare pe care ar trebui să le plătim, dar nu avem suficiente credite bugetare. Acum suntem pe 840 de dosare pe zi, cu plăţile suntem frânaţi, nu avem dreptul legat să facem aceste plăţi, pentru că nu avem buget. Celor care asteapta să-şi ia banii de la stat le spunem ca facem tot posibilul ca ei să-şi vadă banii cât mai repede. Dosarele în curs se vor plăti cu prioritate, când sosesc banii prioritizăm să se facă plata", a mai spus Năsui.
1. reteta simpla
(mesaj trimis de Ban.Cher.Vali în data de 28.01.2021, 09:25)
vedeti ca prin toate agentiile si structurile din administratie aveti un ocean de loaze - copilasi si nepoti politici angajati aiurea in ultimii 5-10 ani.
numai daca luati angajarile , le puneti intr-un excel si puneti un filtru pe data de angajare ii identificati usor.
dupa aia observati ce salarii au si sporuri si mai apoi le luati cv-urile la mana sa vedeti conditiile angajarii lor
mai apoi ii zburati afara !