Ministrul Educaţiei a aprobat programele şcolare pentru disciplinele din învăţământul special

A.B.
Miscellanea / 4 decembrie 2020

Ministrul Educaţiei a aprobat programele şcolare pentru disciplinele din învăţământul special

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a emis ordinul prin care au fost aprobate programele şcolare pentru 425 de discipline din învăţământul special, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, noile programe vor intra în vigoare începând cu anul şcolar 2021-2022.

"Aceste programe şcolare pentru învăţământul special sunt elaborate în baza planurilor-cadru aprobate prin Ordinul nr. 3.662/2018 şi reprezintă o premieră prin prisma faptului că, faţă de ceea ce exista anterior, acestea sunt concepute ţinând seamă de tipurile de dizabilitate, şi nu de gradele de deficienţă", afirmă sursa citată.

Astfel, prin intermediul acestor 425 de programe şcolare, se va urmări parcursul educaţional la nivel preşcolar, primar şi gimnazial pentru copiii cu:

dizabilităţi intelectuale grave, severe şi/sau asociate;

dizabilităţi intelectuale moderate, grave, severe şi/sau asociate;

dizabilităţi senzoriale multiple;

dizabilităţi auditive;

dizabilităţi vizuale;

dizabilităţi locomotorii.

Conform aceleiaşi surse, din cele 425 de programe şcolare aprobate, 71 sunt în limba maghiară.

Totodată, au fost elaborate şi programele şcolare pentru elevii din centrele de detenţie, centrele educative şi penitenciare.

MEC reaminteşte că, potrivit art. 53 din Legea educaţiei naţionale, cu modificările şi completările ulterioare, învăţământul special dispune de planuri de învăţământ, de programe şcolare, de programe de asistenţă psihopedagogică, de manuale şi de metodologii didactice alternative, adaptate tipului şi gradului de dizabilitate, aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2390
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5912
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6838
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0731
Gram de aur (XAU)Gram de aur598.3364

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb