Ministrul Educaţiei: Învăţământul dual trebuie să devină o opţiune esenţială pentru elevi

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 16 septembrie

Sursa foto: https://www.edu.ro/

Sursa foto: https://www.edu.ro/

Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, a declarat, la Iaşi, că învăţământul dual trebuie să devină o opţiune esenţială pentru elevi, nu o alternativă aleasă în lipsa altor variante. El a susţinut că modelul poate contribui la revitalizarea învăţământului tehnic din România şi a anunţat că obiectivul este ca, până în 2030, întreg învăţământul tehnologic să se dezvolte în sistem dual. Mihai Dimian a făcut declaraţiile la festivitatea de inaugurare a noului an universitar organizat de Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi şi la inaugurarea Campusului profesional integrat AGRITECH de la Ezăreni.

Model inspirat din Elveţia şi Germania

Ministrul a explicat că învăţământul dual funcţionează de mai mulţi ani în ţări precum Elveţia şi Germania, unde pregătirea profesională în parteneriat cu operatorii economici reprezintă o componentă importantă a sistemului educaţional: „Învăţământul dual în România, din păcate, este deseori asociat acum cu perioada comunistă, şi oamenii au anumite, nu ştiu, reticenţe, sau mai zice lumea «eşti nostalgic» dacă vorbeşti despre acest învăţământ derulat în parteneriat cu operatorii economici. Realitatea este că dacă ne uităm în Elveţia, mai mult de jumătate dintre absolvenţii de liceu absolvă în acest sistem de învăţământ dual. Se spune că înainte de a absolvi liceul nu trebuie să ai o meserie, iar după aceea ei devin avocaţi, economişti. Dar meseria de bază există. Ne uităm în Germania, se întâmplă acelaşi lucru”. În opinia sa, România trebuie să îi convingă pe elevii de gimnaziu să aleagă învăţământul dual nu doar ca „a doua sau a treia opţiune”, ci ca pe o variantă importantă pentru construirea unei cariere. „Drept urmare, trebuie să încurajăm acest învăţământ dual, să consiliem mai bine elevii de gimnaziu pentru a alege acest învăţământ nu doar ca o a doua sau a treia opţiune, ci ca o opţiune esenţială pentru formarea lor şi pentru o carieră care îi aşteaptă, care poate fi plină de beneficii. Un tehnician bine pregătit îşi găseşte întotdeauna un loc de muncă, îşi poate dezvolta şi propria afacere”, a subliniat Mihai Dimian.

Învăţământul tehnologic, dezvoltat integral în sistem dual până în 2030

Ministrul a anunţat că obiectivul autorităţilor este ca, până în anul 2030, întreg învăţământul tehnologic să fie dezvoltat în sistem dual. Modelul ar urma să fie extins şi la nivel universitar, prin programe în care studenţii să îşi împartă timpul între universitate şi operatorii economici. „Dacă până acum tu, pregătindu-te în sistem dual, treceai la o universitate care poate e mai mult orientată către zona abstractă, către zona teoretică, acum, prin programele de învăţământ universitar dual, ai posibilitatea de a continua şi la nivel universitar cu acelaşi sistem de învăţământ, iar jumătate din timp să lucrezi la operatorul economic şi jumătate din timp să fii în universitate, în laboratoare bine dotate”, a declarat ministrul Educaţiei.

Mihai Dimian a dat drept exemplu Campusul profesional integrat AGRITECH de la Ezăreni, inaugurat luni. În cadrul acestuia, atât elevii, cât şi studenţii de la două facultăţi pot urma programe în sistem dual şi au acces la laboratoare dotate cu tehnologii pe care multe licee tehnice nu şi le pot permite. „E foarte important că şi acest campus din Iaşi, dar şi celelalte care au fost dezvoltate, nu sunt doar pentru universitate. Se vorbeşte de un învăţământ integrat, adică cei din liceu vor petrece un timp în aceste laboratoare foarte bine dotate înainte de a se duce să lucreze la un operator economic”, a precizat ministrul.

Potrivit acestuia, integrarea elevilor şi studenţilor în aceleaşi infrastructuri de pregătire poate facilita trecerea de la învăţământul liceal la cel universitar şi, ulterior, către piaţa muncii.

Ministrul a vorbit şi despre diferenţele dintre condiţiile de pregătire din perioada studenţiei sale şi infrastructura disponibilă în prezent. El a dat ca exemplu accesul la calculatoare cuantice şi nivelul de dotare al laboratoarelor. El a subliniat însă că investiţiile în infrastructură trebuie însoţite de implicarea studenţilor şi profesorilor, astfel încât echipamentele să fie utilizate efectiv. „Sigur, acum şi motivaţia studenţilor trebuie să fie pe măsura investiţiilor făcute în infrastructură. De asemenea, profesorii trebuie în continuare să depună un efort pentru a face această infrastructură disponibilă pentru studenţi, respectiv pentru elevi. Nu dorim să constatăm peste un an de zile că aceste laboratoare nu au fost folosite”, a mai declarat ministrul Educaţiei.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2636
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5624
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5779
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1494
Gram de aur (XAU)Gram de aur626.5056

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb