MINISTRUL FINANŢELOR PUBLICE:"Impozitul pe transferul proprietăţii nu se va mai plăti în cazul dării în plată"

I.S.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 29 iunie 2016

Anca Dragu

Anca Dragu

Impozitul pe transferul proprietăţii nu se va mai plăti în cazul dării în plată, a anunţat ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, aseară, într-un briefing la Palatul Victoria.

"După cum am anunţat încă de la sfârşitul lunii mai am demarat această activitate de a elabora cadrul legal care să permită ca la darea în plată să nu se mai plătească impozitul pe tranzacţie, pe transferul proprietăţii. Se aplică pentru o operaţiune de dare în plată, practic pentru un credit, chiar dacă acest credit include mai mult de o proprietate, se aplică pentru tot creditul. De asemenea, se înfiinţează acest registru al acestor acţiuni de darea în plată, el va fi administrat de către notari şi practic acolo se poate verifica foarte uşor în momentul în care cineva solicită să facă uz de această procedură, dacă plăteşte sau nu impozitul pe transferul proprietăţii, practic dacă a mai beneficiat de o asemenea măsură şi nu a plătit impozitul pe transferul proprietăţii. Aceeaşi regulă se aplică şi pentru executările silite", a spus Anca Dragu, potrivit Agerpres. Noile reglementări sunt introduse într-o ordonanţă de urgenţă adoptată marţi de Guvern, care modifică şi completează Codul fiscal şi care are în vedere protejarea persoanelor fizice care au recurs la darea în plată ca urmare a faptului că se află într-o situaţie economică dificilă, se arată într-un comunicat al Executivului.

"Potrivit actului normativ, beneficiar este orice persoană fizică, indiferent de calitatea pe care o are în contractul de credit şi care apelează pentru prima dată la darea în plată. Pentru orice altă solicitare de dare în plată ulterioară, se plăteşte impozitul pe transferul proprietăţii imobiliare", se spune în comunicat.

Guvernul precizează că pentru identificarea primei operaţiuni de dare în plată se înfiinţează la nivelul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România Registrul naţional notarial de evidenţă a actelor de dare în plată. În acest registru se înscriu actele autentificate de notarul public şi hotărârile judecătoreşti de dare în plată emise conform Legii 77/2016.

De asemenea, persoanele care au fost deja executate silit şi care apelează la articolul 8(5) din Legea dării în plată, pentru a li se anula datoriile neachitate la data intrării în vigoare a prezentului act normativ, nu vor mai trebui să achite impozitul pe transferul bunurilor imobile din patrimoniul personal, iar cele care l-au achitat sub orice formă, după intrarea în vigoare a OUG, pot cere restituirea acestuia. În prezent, persoanele fizice care au fost supuse executării silite a imobilului ipotecat printr-un contract de credit au obligaţia plăţii impozitului aferent venitului din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, se mai arată în comunicatul citat.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. Un semnal corect trimis catre cei cu credite. Statul incepe sa aiba grije si de cetatenii sai.

    Si de unde bani pentru sanatate, invatamant, aparare, si cate si mai cate, ca toti vor, sa " le dea " ?

    1. Inca o infrangere pentru bancarzi. E transfer, dar nu e venit, iar impozitul se refera la venit din transfer.

      Biriș a încercat să fie șmecher, dar n-a fost decât încă un Bostan. 

      De aia a si trebuit data OUG pentru ca Biris a incercat sa fie smecher si grupul mafiot de cersetori cu credite avea dreptate si legea prevedea ca nu trebuie sa fie impozotati ca restul cetatenilor, multi dintre ei foarte sarmani. Dumezeu e sus si vede si toate facilitatile financiare de care ati beneficiat (dobanda redusa) si de care veti beneficia o sa le lasati la medici si cioclii. Bancardule.

      Biris a spus ca debitorii care apeleaza la LDP vor plati impozit raportat la valoarea creantei, pentru ca el e smecher si poate interpreta legea cum vrea el.

      Practic, debitorii vor da in plata fara niciun impozit.

      Ceea ce numesti tu mafioti sunt, de fapt, niste papagali rapusi de spargerea bulei imobiliare, iar bancile se numara printre papagali, oricat au incercat ei sa arunce pierderile doar pe spatele debitorilor. 

      Consumatorii vor da in plata fara sa plateasca impozit pentru ca asa prevede OUG adoptata aseara. OUG a fost adoptata pentru ca Codul Fiscal prevedea ca consumatorii CHF trebuie sa plateasca impozit cand dau in plata, exact ce a zis Biris. E logica simpla, accesibila unui elev de clasa actreia cu conditia sa nu fie orbit de lacomia care caracterizeaza consumatorii.

      Pierderea nu e venit, nu exista reglementare, era de datoria guvernului sa dea OUG, iar daca nu e venit, nu se poate impozita, pa.

      Biris e un smenar demonstrat. Ramane in istoria Romaniei, un evazionist la guvernare. :))))) 

      Codul fiscal prevede impozitarea pe transferul de proprietate nu impozitarea venitului din transferul de proprietate. De aceea s-a adoptat OUG care prevede discriminarea. Saracii care vand o casa in pierdere platesc impozit, imbuibatii lacomi care dau in plata nu.

      Nu ma astept sa intelegeti pentru ca trasatura primordiala a speculantilir imprumutati in CHF este ca nu inteleg legile, normele si contractele. Si degeaba zambiti tot mai larg, jaful pe care l-ati facut o sa il decontati la medici si la popa.  

      Mesaj eliminat, conform regulamentului.

      Mesaj eliminat, conform regulamentului.

    Un act de normalitate.

    1. Bancile au fost invinse pe toata linia si s-au compromis nu doar pentru ca li s-a evidentiat caracterul urat, ci si prostia, capacitatea intelectuala redusa si incultura.

    Era o mare prostie sa se plateasca impozit, deoarece casa este oricum in proprietatea bancii pana la finalul rambursarii creditului (datorita ipotecii)...banca inscrie casa printre activele ei, de la inceputul perioadei de rambursare pana la plata ultimei rate, in schimbul creditului acordat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9192
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6852
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9737
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6962
Gram de aur (XAU)Gram de aur268.5155

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro