Ministrul Finanţelor şi managerul de ţară al Băncii Mondiale în România au avut consultări privind potenţialele arii de interes în următoarea perioadă

G.B
Politică / 1 februarie 2022

Adrian Câciu (Sursa foto: Facebook)

Adrian Câciu (Sursa foto: Facebook)

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu şi managerul de ţară al Băncii Mondiale în România, dna Anna Akhalkatsi, au discutat astăzi, despre măsurile prioritare ale Ministerului de Finanţe în acest an care vizează consolidarea fiscală, stabilitatea macroeconomică, sustenabilitatea programării bugetare, economia verde şi alocarea de resurse pentru dezvoltarea mediului de afaceri, conform unui comunicat remis redacţiei.

"Apreciez disponibilitatea Băncii Mondiale de a sprijini prin instrumente de finanţare şi de asistenţă tehnică eforturile Guvernului pentru atingerea obiectivelor şi ţintelor asumate din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 în vederea asigurării premiselor pentru absorbţia fondurilor europene nerambursabile", a subliniat Adrian Câciu, ministrul Finanţelor.

La rândul său, Banca Mondială şi-a exprimat interesul de a sprijini în continuare autorităţile în implementarea proiectelor şi reformelor prioritare pentru ţara noastră, încurajând continuarea dialogului pentru identificarea ariilor de intervenţie comune şi a modalităţilor de colaborare, potrivit sursei citate.

Paleta largă de instrumente oferite de Banca Mondială, precum şi specificitatea acestora, permite accesul la operaţiuni care susţin acoperirea nevoilor financiare, contribuind, în acelaşi timp, la punerea în aplicare a măsurilor asumate prin reformele sectoriale, se arată în comunicat.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2435
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5475
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5984
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1331
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.2963

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb