Ministrul german de Externe explică de ce ţara sa nu furnizează arme Ucrainei, în contextul conflictului din Donbas

J.P.
Internaţional / 10 iunie

Ministrul german de Externe explică de ce ţara sa nu furnizează arme Ucrainei, în contextul conflictului din Donbas

Germania nu va furniza arme Ucrainei pentru ca Rusia să nu părăsească formatul de negocieri "Normandia" (Franţa, Germania, Ucraina şi Rusia) cu privire la situaţia din Donbas, în estul Ucrainei, a dat de înţeles miercuri ministrul german de Externe, Heiko Maas, conform Digi24.

"Atunci când împreună cu ministrul francez de Externe (Jean-Yves Le Drian) i-am telefonat lui (Serghei) Lavrov (şeful diplomaţiei ruse) pentru a încerca să convocăm o întâlnire în formatul de negocieri Normandia, în care Franţa şi Germania participă ca mediatori, dacă eu i-aş fi spus că noi am decis să furnizăm arme Ucrainei, parte a conflictului (din Donbas), cred că această convorbire telefonică ar fi fost mai scurtă decât în realitate", a explicat Heiko Maas într-o conferinţă de presă susţinută la Berlin, în finalul întrevederii cu omologul său ucrainean Dmitro Kuleba, potrivit publicaţiei ucrainene Ukrainska Pravda, preluată de Agerpres.

El a spus că, în numele guvernului german, i-a spus încă o dată ministrului Kuleba că Germania va continua să fie unul dintre cele mai importanţi donatori pentru Ucraina şi un partener.

La rândul său, Kuleba a spus că nicio reglementare internaţională nu interzice Ucrainei să cumpere arme.

"Sper din toată inima ca nimeni să nu regrete vreodată că Ucraina nu a fost ajutată să-şi consolideze apărarea pentru a-l descuraja pe Putin de la un atac. Suntem pentru o soluţionare paşnică, pentru o soluţionare politică (a conflictului din Donbas) şi sprijinul Germaniei în acest sens este fundamental", a subliniat ministrul ucrainean de Externe.

La 7 aprilie, miniştrii de externe ai Germaniei şi Franţei au discutat cu omologul lor rus Serghei Lavrov cu privire la soluţionarea conflictului din Donbas, aminteşte Ukrainska Pravda.

Anterior, Heiko Maas declarase că Germania nu intenţionează să furnizeze arme Ucrainei, ci se bazează pe procesul politic de soluţionare a conflictului din Donbas, în special în cadrul formatului de negocieri Normandia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sistemul bancar după un an de pandemie”
Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

24 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9242
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1233
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4890
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7569
Gram de aur (XAU)Gram de aur236.1626

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
piperea.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
energynomics.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro