Ministrul Justiţiei vrea interzicerea vânzării cartelelor prepay fără buletin

G.B
Miscellanea / 08 iunie

Ministrul Justiţiei vrea interzicerea vânzării cartelelor prepay fără buletin

Stelian Ion, ministrul Justiţiei, a declarat, astăzi, că va propune o soluţie legislativă constituţională prin care să fie interzisă vânzarea cartelelor telefonice prepay fără buletin, având în vedere cazuri precum ameninţarea cu bombă de luni de la Curtea de Apel Bucureşti, uciderea omului de afaceri arădean şi cazul Caracal, potrivit digi24.

"Pornind de la faptul că ieri a fost printr-un telefon, din nou, ameninţare cu bombă la Curtea de Apel Bucureşti şi s-a dat peste cap toată activitatea de acolo, să luăm foarte în serios reanalizarea soluţiei referitoare la interzicerea cumpărării cartelelor telefonice fără buletin. O să propun această chestiune, pentru că, din păcate, tot mai multe situaţii în care oameni certaţi cu legea se folosesc de acest mijloc. Se ajunge la tragedii.

Îmi amintesc şi de cazul Caracal, când a fost şi atunci o situaţie şi iată că nu s-a rezolvat nici până acum. Este un subiect pe care îl am pe agendă printre priorităţi. Să vedem care este soluţia legală constituţională, astfel încât să se poată întâmpla asta", a afirmat Stelian Ion.

O alertă cu bombă a fost semnalată la 112, luni, la Curtea de Apel Bucureşti, însă aceasta s-a dovedit falsă, în urma cercetărilor, potrivit Poliţiei Capitalei.

De asemenea, în cazul exploziei maşinii în care se afla omul de afaceri arădean Ioan Crişan, anchetatorii iau în calcul varianta unui asasinat cu bombă, care ar fi fost activată de la distanţă.

O OUG care obligă cumpărătorii să se legitimeze atunci când cumpără cartele prepay a fost declarată anul trecut neconstituţională de către CCR. Actul normativ emis de Guvern a fost adoptat imediat după cazul Caracal şi a fost atacat de Avocatul Poporului încă din septembrie 2019.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Stelian Ion, tu vei intra in istorie ca cel mai anti-drepturi ale omului Ministru al Justitiei din istoria Romaniei.

    Nu ai probleme cu securistii din justitie, nu ai probleme cu DNA care incalca legea si care manipuleaza dosarele magistratilor, nu ai probleme sa starnesti proteste ale magistratilor, nu ai probleme sa incalci constitutia. Esti un ticalos. Mars acasa. 

    1. Cand credeam ca nu se poate mai rau decat Iordache s-a demonstrat ca se poate. Stelian Ion este un ministru al partii din justitie care comite abuz dupa abuz. Votantilor de USR, iata unde duce urcarea prin violenta a unor indivizi in varful lantului de putere. Prin violente, sprijin ocult si m...ie PSD au ajuns in frunte, tot asta stiu sa faca in continuare. Sa nu va asteptati sa inteleaga valorile democratice ale unui stat de drept normal.

    Pentru ca se pun bombe in draci in Romania hai sa obligam pe toti oamenii sa dea cu subsemnatul pentru o cartele de 30 de lei.

    nu vrei sa fie la fel si cand cumparam o paine?

    fara buletin NU PAINE! 

    foloseste un pic obiectul ala dintre urechi fara sa-l epuizezi! 

    in alta ordine de idei foarte putin mai au buletine

    majoritatea au card de identitate, mai draga! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro

Curs valutar BNR

17 Sep. 2021
Euro (EUR)Euro4.9473
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1999
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5309
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7880
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.6026

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Codul comercial român
energynomics.ro
Cotaţii fonduri mutuale
bsenergyweek.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro