Ministrul László Borbély a semnat primul contract de pe axa 2.2 a POS Mediu

F. A.
Politică / 18 ianuarie 2011

Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, a semnat azi, la Câmpina, contractul de finanţare aferent proiectului "Reabilitarea Sitului Poluat Istoric - Batal de depozitare reziduuri petroliere Strada Lacul Peştelui (Municipiul Câmpina)", informează un comunicat remis redacţiei.

Investiţiile vor fi realizate cu sprijin de la Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Sectorial "Mediu". Valoarea eligibilă a proiectului este de 10.263.796 lei, iar obiectivul principal al lucrărilor de remediere este ecologizarea sitului pentru a aduce terenul la un standard adecvat folosirii ca zonă verde pentru public, includerea zonei în peisaj (plantare), ca agrement pentru public, precum şi reducerea impactului asupra mediului din activităţile anterioare.

"Trebuie să dăm un semnal clar celor răspunzători că avem o problemă serioasă cu siturile din ţară. Trebuie să recunoaştem că în ultimii 21 de ani nu s-au făcut multe în acest domeniu şi astăzi avem peste 1000 de situri potenţial contaminate, cu o suprafaţă de circa 900.000 de hectare la nivel naţional. Valoarea decontaminarii acestora va fi peste 5 miliarde euro în următorii 20 - 30 de ani. Dar acum trebuie să profităm că avem banii europeni ce pot fi folosiţi pentru decontaminarea acestora. Nu putem să mai stăm, România are nişte angajamente faţă de Uniunea Europeană care trebuie îndeplinite", a declarat ministrul Mediului şi Pădurilor.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8052
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3946
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.0791

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb