Ministrul Mediului cere aplicarea Statutului Personalului Silvic

B.D.
Miscellanea /

Ministrul Mediului cere aplicarea Statutului Personalului Silvic

Ministrul Mediului, Costel Alexe, solicită conducerii Romsilva să pună în aplicare imediat Statutul Personalului Silvic, prin operaţionalizarea unor prevederi referitoare la acordarea îndemnizaţiilor pentru gradele profesionale, acordarea majorării salariale pentru pădurari şi a uniformelor de serviciu, potrivit Agerpres.

"Termenul pentru operaţionalizare, sfârşitul anului 2019, a fost deja depăşit. Vreau să se înţeleagă foarte clar că Romsilva este o regie a Statului român, aflată sub autoritatea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi nu voi ezita nicio secundă să exercit această autoritate, în cazul în care situaţii asemănătoare se vor repeta", a explicat Costel Alexe, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului remis marţi AGERPRES.

El a subliniat, în context, că nu va accepta ca, pe lângă riscurile majore la care se supun pădurarii, aceştia să aibă de suferit suplimentar din cauza lipsei de acţiune sau a managementului defectuos.

"Este inadmisibil să ne batem joc tocmai de oamenii pe care ne bazăm să ne păzească pădurile. Întreaga societate românească a fost martoră, în ultima perioadă, la dificultăţile pe care pădurarii le întâmpină la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Avem zeci de cazuri de atacuri, răniri şi chiar decese. Nu voi accepta ca, pe lângă aceste riscuri majore la care se supun, angajaţii noştri să aibă de suferit suplimentar din cauza lipsei de acţiune sau a managementului defectuos", a precizat Alexe.

În aceste condiţii, ministrul Mediului solicită public conducerii Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva să pună în aplicare de îndată atât prevederile Legii nr. 234/2019 privind Statutul Personalului Silvic, cât şi clauzele cuprinse în Contractul Colectiv de Muncă (CCM) al Regiei.

"Principalele prevederi pe care conducerea Romsilva trebuie să le operaţionalizeze urgent se referă la: acordarea îndemnizaţiilor pentru gradele profesionale conform Statutului, începând cu data de 16 decembrie 2019; acordarea majorării salariale pentru pădurari (1,5 ori salariul minim garantat în plată); acordarea uniformelor de serviciu conform clauzelor CCM în vigoare şi a Statutului", se mai arată în comunicatul citat.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS