MINISTRUL SĂNĂTĂŢII:Personalul medical nevaccinat probabil va trebui să se testeze periodic pe cheltuială proprie

G.B
Miscellanea / 19 iunie

Personalul medical nevaccinat probabil va trebui să se testeze periodic pe cheltuială proprie

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat astăzi că "personalul medical care nu este vaccinat probabil va trebui să se testeze periodic cu costuri suportate de persoana care se testează'', transmite Agerpres.

"Urmează să modificăm Ordinul pentru infecţiile asociate activităţii medicale, aşa încât să facem mai indezirabilă absenţa vaccinării pentru personalul medical. Şi atunci când vrem să facem lucrul acesta, avem în principal, în gând, pacientul, care şi el are drepturi şi are dreptul de a veni în contact cu un cadru medical, fie că e medic, fie că e asistentă medicală, fie că e infirmieră, care nu îl pune la risc, adică are şanse extrem de reduse de a fi infectat şi asta o obţinem prin vaccinare. Nu putem obliga şi nici nu este dorinţa noastră să obligăm pe cineva să se vaccineze. Dorinţa noastră este să informăm şi să facilităm activitatea celor care sunt vaccinaţi. (...) La nivelul la care am creionat lucrurile, fără să ajungem la o concluzie finală - personalul medical care nu este vaccinat probabil că va trebui să se testeze periodic, cu costuri suportate de către persoana care se testează, nu de către management, nu de către Ministerul Sănătăţii, aşa încât pacientul să fie în siguranţă şi din nou să aibă certitudinea că este tratat şi diagnosticat de personal medical care este fie vaccinat, fie testat", a explicat ministrul Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a vizitat astăzi un cabinet unde se face vaccinarea în localitatea Porumbacu de Jos (judeţul Sibiu) şi a discutat despre vaccinare cu medicii de familie şi conducerea Direcţiei de Sănătate Publică.

Opinia Cititorului ( 15 )

  1. Se aplica doar la COVID-19, nu si la alte boli transmisibile posibile ale doctorului! De unde se vede ca ierarhii medicali primesc spaga de la Big Pharma! E dreptul doctorului să nu face tromboze pe scuttle termed cancer pe termen lung!

    1. Tromboze pe termen scurt sau cancere pe termen lung!

      Vaccinatul transmite si el!

      Din păcate pentru prostie nu e vaccin. Riscul trombozelor era mult mai mic decât beneficiile în cazul tău

      Ce-I cu tine! Doctorii nu stiu esenta corpului uman! Doar bajbaie! Cum poti să spui parintilor tinerilor decedati dupa vaccin ca aveau probleme de sanatate? Să declari pe cineva prost e argumentul care necesita cel mai mic efort! Nu exista argumente!

      Lasă că știi tu mai bine ca ei.

      Este un exercițiu în inutilitate să aduci argumente unuia care știe el sigur că vaccinul aduce cancer. E suficient să-i spui doar că-i prost.  

      Oricum specimenul de la 1, pe lângă faptul că e prost mai e și bolnav cu capul. Asta dacă nu e doar un amărât de răspândac plătit cu un colț de pâine să arunce zvonuri pe net. 

      Si comisioane! Putini stiu sa vindece! De voi stiu ca sunteti angajatii cenzurii media, un fel de securisti! Toti romanii diasporei stiu ca Romania nu a scapat de securisti! De aceea sunt gunoaie si sobolani In Bucureşti!Daca nu v-au dat in vileag in 1989, de asta nu merge tara! Cum isi exprima cineva indoiala In vaccin, cum sariti in sus, la ordin! Medici politruci!

      Nu a murit de la vaccin, e o inventie a rezistentilor antivaccinisti! Pană si Fauci a spus ca asimptomaticul nu transmite! Dupa cum spune Buzzfeed! Prin urmare, cand fac puscarie cei care au initiat arestul medical al asimptomaticilor? Doar nu credeti ca scapati cu delirul?

      Nu a scapat!

      Din păcate prosti sunt aia care cred în vaccinuri făcute pe genunchi.Pentru un mic și o bere.Penibil și patetic.Prosti sunt aia care tremura în fața unei gripe, că atât au înțeles ei saracii .Prostii au vorbit până acum prea mult, e timpul să își vadă lungul nasului.Satula de prostii care cred în vivid și surse oficiale.

    mai ai tupeul sa vorbesti?

    si nu orice ci prostii 

    pareai o fata desteapta dar probabil aparentele insala!

    inearca sa iesi din cercul prostilor pt ca nu te caracterizeaza! 

    asta care a venit de smuls flocii , stie ca si vaccinatii se reinfecteaza ?

    Mai intai "indemnam / pseudo-obligam" personalul medical, pentru ca e cel mai la indemana (ca si argument spre binele pacientilor).

    Apoi, daca tot merge cu personalul medical, de ce nu si farmacistii? 

    Si daca tot avem profesionistii in domenul sanatatii, de ce nu si celelalte categorii sociale care interactioneaza cu publicul (cum practica mai nou autoritatile din Moscova): taximetristi, personal casieri, angajati magazine, etc?

    Evident urmeaza varianta delta, gamma, omega, alfa-alfa, alfa, beta, etc - cu toate cele N rapeluri de rigoare, ca doar trebuie sa ne protejam pe noi (de noi). 

    Fa nebuno cum sa vaccinezi medicii obligatoriu? Medicii stiu mai bine ce inseamna aceste seruri experimentale pentru organismul uman OTRAVA . Dati demisia si treci la epilat par de pe picioare ca la asta te pricepi tu.

    1. Numa într-un stat totalitar se poate așa ceva sa tii oamenii de mâini și de picioare cu poliția și armata și să-i vaccinezi cu forța.

      Femeia asta e nebuna de legat!

      Medicii sunt proști că nu iau cu asalt Ministerul Sănătății. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Digitalizarea României”
Dtlawyers
BTPay
Apanova
Electromagnetica
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2021
Euro (EUR)Euro4.9219
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1823
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5428
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7455
Gram de aur (XAU)Gram de aur242.4279

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Allview
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro