Ministrul Transporturilor a trimis corpul de control la CNAIR

Alexandra Cismaru
Politică / 10 martie 2017

Răzvan Cuc (Sursa foto: Facebook)

Răzvan Cuc (Sursa foto: Facebook)

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a trimis corpul de control din subordine la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru a verifica legalitatea mai multor contracte, inclusiv cel privind supervizarea lucrărilor de construcţie a autostrăzii Transilvania, încheiat în 2004 cu firma franceză Egis şi modificat prin opt acte adiţionale, a anunţat, astăzi, ministerul, conform unui comunicat prezent pe site-ul oficial.

Egis a primit în august 2004, în urma unei licitaţii, contractul de supervizare a lucrărilor de construcţie a autostrăzii Transilvania, proiectată iniţial între Braşov şi graniţa cu Ungaria, la Borş, potrivit ministerului. Valoarea contractului a fost de 236,6 milioane lei, fără TVA.

Ministerul a precizat: "Până în prezent s-au încheiat 8 acte adiţionale la Contractul de Supervizare, astfel: în anul 2005, 2006, 2007, 2008, 2012 (2 Acte Adiţionale), 2014 şi 2016. Dintre acestea, 5 au avut ca obiect modificarea graficului de prestare a serviciilor în corelare cu termenele de execuţie a lucrărilor pe şantier. Precizăm că plăţile efectuate de către CNAIR SA către Prestator reprezintă doar contravaloarea serviciilor realizate de acesta pentru contracte de lucrări aferente unui număr de 133 km".

Contractul pentru construcţia autostrăzii a fost atribuit firmei americane Bechtel.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2384
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5850
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6619
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1574
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.6219

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb