Mircea Geoană vrea parc industrial la societatea ieşeană Fortus

F.A.
Politică / 25 septembrie 2009

Preşedintele PSD Mircea Geoană a susţinut, vineri, cu ocazia unei vizite la Fortus Iaşi, că la societate ar fi oportună construirea unui parc industrial pentru a atrage investiţii şi de la alte companii, transmite corespondentul NewsIn.

"Am să-l rog pe colegul meu, ministrul Comerţului, să putem analiza împreună şi cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, posibilitatea de a dezvolta pe ampla suprafaţă pe care o aveţi aici (la Fortus, n.r.), pe care unii şacali au încercat să o ia ca să facă speculaţii imobiliare, să o transformăm într-un parc industrial şi să încurajăm prezenţa altor companii care să poată să creeze locuri de muncă şi să aducem industria naţională şi cea ieşeană acolo unde le este locul", a declarat liderul PSD.

Mircea Geoană, alături de şeful AVAS, Mircea Ursache, a avut o întâlnire de câteva zeci de minute cu conducerea Fortus SA, discuţiile fiind axate pe măsurile ce trebuie adoptate pentru relansarea companiei.

"Am convenit cu conducerea companiei să facem un efort de găsire de noi pieţe de desfacere inclusiv la nivelul economiei naţionale. Proiectul existent, de restructurare pe doi ani de zile, va permite păstrarea locurilor de muncă şi a fabricii în condiţii corecte", a spus Geoană.

Acesta a adăugat că ar putea fi identificaţi noi beneficiari pentru produsele realizate la Fortus în industrii precum mineritul, energetică dar şi cea a energiilor regenerabile.

"Prezenţa mea aici, cât şi a conducerii AVAS este, într-un fel, o garanţie a faptului că Fortus merge înainte. (...) Sper ca vizita mea să aibă un impact concret, nu doar de publicitate", a mai declarat liderul social-democrat.

Preşedintele Senatului a vizitat şi câteva hale de producţie ale societăţii ieşene. "Am venit aici să vă spunem că ţinem fabrica în picioare", le-a transmis Geoană angajaţilor fabricii ieşene.

"Consider că prezenţa domnului preşedinte Mircea Geoană este o punte şi un nou început pentru Fortus", a declarat, la rândul lui, directorul Fortus SA, Gheorghe Chişcă.

Acesta a subliniat că activitatea s-a menţinut în unitate şi pentru înţelepciunea de care au dat dovadă angajaţii, fiind înregistrate deseori probleme de ordin salarial. Potrivit unor angajaţi ai companiei, nici în prezent astfel de probleme nu s-au rezolvat, fiind înregistrate întârzieri de două săptămâni la salarii.

La momentul transmiterii acestei ştiri, Mircea Geoană efectuează o vizită la producătorul de medicamente Antibiotice SA, unde s-a întâlnit cu conducerea companiei şi o parte din salariaţi. Ulterior, Geoană va participa la conferinţa extraordinară a PSD Iaşi, social-democraţii ieşeni urmând a stabili delegaţii la Congres.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0959
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2958
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5372
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8854
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.9082

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb