Mircea Lucescu, îi laudă pe tricolori după victoria cu Austria

O.D.
Sport / 13 octombrie, 06:36

Mircea Lucescu, îi laudă pe tricolori după victoria cu Austria

Mircea Lucescu, selecţionerul echipei naţionale a României, i-a lăudat pe tricolori, dar ştie că victoria cu Austria, scor 1-0, nu va avea valoare dacă nu e completată de victorii în ultimele două meciuri ale grupei.

„E ceea ce am cerut eu de la început, să trecem de la un comprtament emoţional la unul raţional. În seara asta a învins inteligenţa. Au ştiut exact ce trebuiau să facă pe teren. Au blocat adversarul, au ştiut cum să stopeze atacurile. Am avut şansa să marcăm în ultimul minut, dar golul l-am construit. Jucătorii ştiau că austriecii ies la pressing şi pierd marcajul, iar acolo a apărut Ghiţă. E un rezultat foarte bun, dar nu atât rezultatul cât evoluţia. Am câştigat duelurile la mijlocul terenului. Ianis şi-a luat în serios rolul de căpitan al echipei, sunt foarte mulţumit pentru evoluţia tuturor. Apărarea a fost perfectă, portarul a fost calm şi liniştit, a ştiut când să joace mingea lungă, Bârligea a făcut lucruri extraordinare. Această victorie însă trebuie continuată în celelalte meciuri, altfel... [victoria vă face să rămâneţi la echipă?] Vedem. Eu am promis că dacă nu calific echipa din grupă las pe altcineva pentru baraj. Dar până atunci trebuie să construiesc o echipă pentru baraj”, a declarat Mircea Lucescu.

Reprezentativa României a învins, duminică seară, pe Arena Naţională, scor 1-0, selecţionata Austriei, într-un meci din grupa H a calificărilor europene pentru Cupa Mondială, în care a marcat în minutul 90+5. Tricolorii, care ocupă locul trei în grupă, cu 10 puncte, rămân cu şanse pentru CM.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Echipa a arătat bine ! Cred că naționala se poate lipsi de Stanciu, cei doi Marini, Alibec cărora trebuie totuși să le mulțumim pentru ce au făcut până acum!

    Domnul Lucescu e un antrenor foarte bun dar exagerează cu laudele la adresa sa !Devine enervant! 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0927
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3982
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4605
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8456
Gram de aur (XAU)Gram de aur565.9821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb