MLPDA anunţă că va achiziţiona echipamente medicale anti-COVID pentru Ambulatoriul din Curtea de Argeş

S.B.
Miscellanea / 6 mai 2020

MLPDA anunţă că va achiziţiona echipamente medicale anti-COVID pentru Ambulatoriul din Curtea de Argeş

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA) a anunţat, miercuri, că va achiziţiona echipamente medicale anti-COVID pentru Ambulatoriul din Curtea de Argeş prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020.

Potrivit unui comunicat al MLPDA transmis AGERPRES, ministrul Ion Ştefan a semnat contractul prin care sprijină achiziţionarea, în regim de urgenţă, de noi echipamente, în valoare de 609.150 de lei (fără TVA), pentru dotarea şi echiparea Ambulatoriului din Curtea de Argeş.

În cadrul proiectului vor fi achiziţionate zece paturi ATI-STRYKER, o staţie centrală de monitorizare a funcţiilor vitale cu zece monitoare, un sistem de sterilizare automat pentru spaţii închise şi două injectomate (pompe tip seringă cu funcţii de dozare).

"Obiectivul general al proiectului îl constituie dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii Ambulatoriului din Curtea de Argeş şi dotarea cu aparatură, respectiv echipamente medicale de înaltă performanţă necesare unui act medical de calitate. Numai prin sprijinirea sistemului medical românesc putem învinge, mai repede, efectele pandemiei", a precizat ministrul Ion Ştefan, conform comunicatului.

MLPDA anunţă că investiţiile pentru Ambulatoriul din Curtea de Argeş vor continua, urmând să mai fie achiziţionate echipamente medicale în valoare de peste 9 milioane de lei.

Ministerul îi îndeamnă pe toţi beneficiarii care au contracte în derulare în cadrul Axei Prioritare 8 (Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale) să apeleze cu încredere la personalul Autorităţii de Management a POR, pentru a identifica împreună soluţii similare şi rapide pentru cât mai multe proiecte, astfel încât să poată asigura tratament adecvat pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2508
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5182
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5848
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1159
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.5521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb