Abonament gratuit
Videoconferinţa “Investiţii imobiliare şi achiziţii publice în pandemie”Videoconferinţa “Investiţii imobiliare şi achiziţii publice în pandemie”

MOL: "Credem în piaţa românească şi vedem aici un potenţial încă nerealizat"

A consemnat ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Companii /

MOL: "Credem în piaţa românească şi vedem aici un potenţial încă nerealizat"

"Vânzările retail ale Grupului în România au crescut cu 17% în 2015"  

"2015 - primul an cu o revenire clară şi vizibilă a pieţei carburanţilor"

"Este important să avem predictibilitate şi stabilitate a cadrului legislativ"

Reporter: Ce investiţii are în plan MOL România în 2016, pe toate segmentele de activitate, şi care este bugetul planificat în acest sens? Intenţionaţi să deschideţi noi benzinării anul acesta, în ţara noastră?

Kinga Daradics: Vom continua strategia de creştere pe termen mediu şi lung, care ne-a adus rezultate peste media pieţei, în ultimii ani. Anul trecut am deschis şapte benzinării noi, din care şase pe noile segmente de autostradă, iar pentru acest an am prevăzut 11 noi deschideri. Am inaugurat deja trei staţii noi de la începutul acestui an. Procesul de autorizare poate fi unul îndelungat în cazul benzinăriilor, sunt necesare avize din partea mai multor instituţii, astfel că se întâmplă uneori ca staţii pentru care am depus toate documentele să fie deschise în alt an decât cel planificat. Pe lângă extinderea reţelei, vom continua investiţiile în capacităţile logistice şi în echipamente, vom continua să oferim clienţilor un mix de servicii adaptat nevoilor lor, urmărind în acelaşi timp să evaluăm şi să consolidăm serviciile nou-introduse - cum este conceptul Fresh Corner, punctul central al noului concept de magazin, care acordă o mai mare importanţă produselor alimentare proaspete, cumpărăturilor pentru acasă şi sortimentelor de cafea. În plus, avem în plan dezvoltarea capacităţilor şi a integrării online, pentru optimizarea serviciilor oferite partenerilor din domeniul cardurilor de carburanţi. Anul trecut am avut un buget de investiţii de peste 15 milioane de euro, excluzând costul de achiziţie a reţelei preluate, iar pentru acest an vom putea spune mai multe detalii după îndeplinirea unor proceduri la nivelul Grupului MOL.

Reporter:: Care este segmentul pe care vă veţi orienta cu prioritate în 2016? Aveţi în plan vreo achiziţie?

Kinga Daradics: După cum am menţionat, continuăm să aplicăm o strategie de creştere pe termen mediu şi lung, întrucât credem în piaţa românească şi vedem aici un potenţial încă nerealizat. Există mulţi factori care ne dau încredere pe termen lung, chiar dacă există evoluţii conjuncturale volatile şi uneori chiar negative. Grupul MOL are ca obiectiv să fie printre primii trei jucători de pe piaţa carburanţilor în fiecare ţară în care activează pe segmentul Downstream (rafinare şi distribuţie), astfel că ne dorim acest lucru şi în România. În România, strategia noastră a presupus atât creştere organică - am deschis staţii noi în fiecare an - cât şi achiziţii. Orice potenţială tranzacţie trebuie să îndeplinească o serie de criterii de investiţie stricte, specifice Grupului MOL.

Reporter:: Aţi finalizat rebranding-ul celor 42 de staţii Agip achiziţionate de la compania italiană "Eni"?

Kinga Daradics: Una dintre cele mai importante provocări pentru afacerile noastre din domeniul downstream a fost integrarea cu succes a reţelei preluate în februarie 2015. Am finalizat procesul de trecere a staţiilor la marca MOL, introducând elementele vizuale specifice. Înlocuirea elementelor de brand exterioare a reprezentat o investiţie de peste 5 milioane de euro. Următoarea fază a integrării a fost reprezentată de alinierea platformei operaţionale a noii reţele cu cea a MOL România (trecerea la CODO).

Reporter:: Care este stadiul investiţiilor MOL în explorarea şi producţia celor trei perimetre din România?

Kinga Daradics: Grupul MOL a participat la Runda de licitaţie X organizată de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) în urmă cu câţiva ani şi a fost desemnat câştigător al acordurilor de concesiune pentru 3 perimetre petroliere din Vestul României. Compania Panfora Oil & Gas, parte a Grupului MOL, este însărcinată cu operaţiunile din domeniul explorării şi producţiei de hidrocarburi din România. În perimetrul EX-6 Curtici ne aflăm în prima fază, cea de explorare. Colaborăm cu Prospecţiuni, cea mai importantă companie de studii geo-fizice din România, pentru achiziţia de date geologice 3D. Pentru celelalte două perimetre - EX-1 Voivozi şi EX-5 Adea - acordurile de concesiune au fost ratificate de către Guvern spre sfârşitul anului trecut.

Reporter:: Cum evoluează noul concept Fresh Corner?

Kinga Daradics: MOL România crede în piaţa românească şi în potenţialul său pe termen lung. De aceea a implementat aici cele mai noi concepte şi tendinţe din retailul european. Cea mai recentă inovaţie, de care amintiţi şi dumneavoastră, implementată în cinci benzinării din România şi alte peste 20 ale Grupului MOL din regiune, este Fresh Corner, un nou concept de magazin pentru benzinării. Este pentru prima dată când un lanţ de benzinării are vitrine cu lactate, brânzeturi şi mezeluri, fructe proaspete şi alte produse de larg consum, la preţuri competitive. Suntem încurajaţi de primele rezultate şi vom evalua şi consolida conceptul Fresh Corner pe măsură ce analizăm percepţia şi atitudinea clienţilor.

Reporter:: Care a fost evoluţia vânzărilor de carburanţi MOL în România în 2015 şi cum estimaţi că vor evolua acestea în 2016? Care este situaţia cererii de pe piaţa noastră?

Kinga Daradics: Vânzările retail ale Grupului MOL în România (incluzând carburanţi, GPL şi lubrifianţi) au crescut cu 17% în 2015, la 586 kt (kt = 1.000 tone), de la 501 kt în 2014, în principal ca urmare a extinderii reţelei de benzinării, determinată în special de achiziţia unei reţele concurente, finalizată în luna februarie a anului trecut. Pe ansamblul anului anterior, vânzările de motorină au avansat cu 15%, la 419 kt, în timp ce vânzările de benzină au urcat cu 18%, la 152 kt. Dacă ne referim doar la trimestrul al patrulea al anului 2015, vânzările retail ale Grupului MOL în România au crescut cu 20% în volum comparativ cu acelaşi interval al anului 2014, la 153 kt. Motorina a generat vânzări de 110 kt în T4, în urcare cu 20%, iar benzina a avut vânzări de 39 kt, cu 18% mai mult faţă de intervalul corespunzător din 2014.

Este important de menţionat că 2015 a fost primul an în care am remarcat o revenire clară şi vizibilă a pieţei carburanţilor. Credem că există premisele necesare pentru ca această evoluţie favorabilă a pieţei de carburanţi să continue în 2016: prognozele indică un ritm de creştere economică destul de solid, rata de creştere a pieţei auto este semnificativă şi, după cum am menţionat deja, se remarcă o revenire a unor sectoare economice şi a proiectelor de infrastructură.

Reporter:: Care sunt, în prezent, cele mai mari provocări din industria noastră petrolieră?

Kinga Daradics: În contextul actual, credem că este mai important ca oricând să avem predictibilitate şi stabilitate a cadrului legislativ, având în vedere că proiectele de investiţii în domeniul energetic presupun costuri mari şi perioade de recuperare îndelungate. În actualul context dificil de piaţă, pe care nimeni nu l-a putut prevedea, nu sunt de dorit şi alte elemente care să inducă volatilitate. Piaţa este prin natura sa impredictibilă şi, după cum am văzut cu toţii, toate previziunile din ultimii ani privind evoluţia preţului petrolului s-au dovedit eronate. Pentru companii, adaptarea la aceste condiţii nefavorabile din piaţă este o condiţie cheie. De aceea este important să nu apară distorsiuni suplimentare, în special din partea cadrului de reglementare. Companiile şi-au ajustat planurile de investiţii ca să facă faţă preţurilor scăzute ale petrolului; credem că este nevoie de un mediu care să încurajeze investiţiile în domeniu, pentru că energia este domeniul care susţine toată economia.

Reporter:: Cum influenţează preţul scăzut al petrolului activitatea MOL România, dar şi la nivel de Grup?

Kinga Daradics: Vânzările retail ale Grupului MOL în România au crescut cu un ritm de 17% anul trecut. La acest rezultat a contribuit parţial revenirea cererii, dar în special strategia noastră de creştere, care are la bază dorinţa de a fi cât mai aproape de clienţii noştri, în toată ţara.

La nivelul Grupului MOL, o companie petrolieră integrată, sunt bine poziţionate atât activităţile de Downstream (rafinare şi distribuţie), cât şi cele din segmentul Upstream (explorare şi producţie de hidrocarburi).

Segmentul Downstream a consemnat în 2015 cea mai bună performanţă financiară din istoria sa, cu un rezultat operaţional (Clean CCS EBITDA) de 463 miliarde forinţi (1,65 miliarde dolari), de peste două ori mai ridicat decât în anul anterior. Activitatea Downstream a valorificat oportunităţile generate de mediul extern, iar rezultatul EBITDA a fost generat, în proporţie de 50%, de programele interne de eficientizare începute în 2011. În ceea ce priveşte segmentul Upstream, în contextul înjumătăţirii preţurilor petrolului, rezultatul EBITDA excluzând elementele excepţionale s-a situat la 201 miliarde forinţi (719 milioane dolari) în 2015, în scădere cu 26%. Aici s-a văzut cea mai importantă influenţă a scăderii preţurilor petrolului, care sunt utilizate pentru evaluarea activelor. MOL a înregistrat ajustări de depreciere a activelor în trimestrul patru din 2015, în principal ca urmare a revizuirii estimărilor privind preţul petrolului, cele mai importante elemente având legătură cu activele din Regatul Unit. Cu toate acestea, Grupul MOL şi-a depăşit semnificativ ţinta de profit operaţional pentru 2015, de 2,2 miliarde dolari, înregistrând un rezultat CCS EBITDA (profit înainte de dobânzi, deprecieri şi amortizări, excluzând elementele excepţionale şi fluctuaţiile de preţuri) de 2,5 miliarde de dolari, în pofida înjumătăţirii cotaţiilor petrolului.

Companiile trebuie să se adapteze şi se pot adapta. Grupul MOL este în curs de a adapta procesele diviziei Upstream pentru ca aceasta să poată opera profitabil, atât la nivelul Europei Centrale şi de Est, cât şi la nivel internaţional, chiar la un nivel al preţului petrolului de 35 dolari pe baril.

Reporter:: Vă mulţumesc!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie