MOL România şi Fundaţia Pentru Comunitate au dat startul înscrierilor pentru cea de-a 18-a ediţie a Programului MOL de promovare a talentelor

S.B.
Companii / 17 mai 2023

MOL România şi Fundaţia Pentru Comunitate au deschis înscrierile pentru cea de-a 18-a ediţie a Programului MOL de promovare a talentelor, prin care oferă sprijin financiar tinerilor sportivi şi artişti cu rezultate foarte bune.

Tinerii talentaţi se pot înscrie în concursul de proiecte până pe data de 15 iunie inclusiv şi pot obţine sprijin financiar pentru a-şi achiziţiona materiale, echipament sportiv, instrumente muzicale sau pentru a susţine cheltuielile de deplasare la concursuri, festivaluri sau în cantonamente.

Programul MOL de promovare a talentelor este unul de referinţă pentru MOL România şi a fost derulat anual, încă din 2006. În total, în această perioadă, a fost investit un buget de peste şase milioane de lei în susţinerea a 3.340 de tineri talentaţi. Aceştia au folosit bugetul pe care l-au primit pentru acţiunile menite să îi ajute să progreseze în cariera artistică sau sportivă. În 2022, de exemplu, câţiva dintre beneficiari: Lois Muntean - vioară, Andrei Pennazio - pictură, Tudor Torge - chitară clasică, Szaniszlo Attila şi Sînziana Mircea - pian, au folosit sponsorizarea obţinută pentru a organiza expoziţii sau recitaluri, câştigând o şansă în plus să îşi crească popularitatea. Alţi tineri, precum Casian Cîdu - scrimă, Fangli Henrietta şi Eliza Diamandescu - înot, Cosmin Nedelea - patinaj viteză, au folosit bugetul pe care l-au obţinut pentru a-şi achiziţiona materialele necesare sau pentru a participa la diferite competiţii.

"De 18 ani, de când MOL România a lansat acest program, am avut onoarea şi bucuria de a colabora cu unii dintre cei mai buni tineri sportivi şi artişti din ţară. Atât ei, cât şi părinţii, profesorii, antrenorii lor, apreciază sprijinul pe care îl pot accesa prin acest concurs de proiecte, iar interesul crescut pentru acesta reprezintă o recunoaştere importantă pentru noi şi ne dă încredere să continuăm. Ne mândrim cu faptul că programul MOL de promovare a talentelor este cea mai longevivă iniţiativă din acest domeniu, pe plan naţional, şi ne reafirmăm angajamentul de a investi în programe de responsabilitate socială care oferă valoare adăugată pentru comunitatea noastră," a declarat Camelia ENE, Country Chairman & CEO MOL România.

Sunt eligibili sportivii şi artiştii cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani, iar cei interesaţi pot depune proiectele online pe site-ul Fundaţiei Pentru Comunitate până pe data de 15 iunie 2023 inclusiv. Pot fi înscrise atât proiecte individuale, cât şi pentru echipe sportive sau ansambluri artistice. Solicitările de finanţare trebuie să conţină descrierea rezultatelor solicitanţilor, recomandările profesorilor şi antrenorilor pregătitori, o listă cu obiectivele de viitor şi bugetul necesar pentru realizarea acestora. Fondul total de sponsorizare alocat ediţiei 2023 este de 560.000 de lei. Tinerii de peste 18 ani, care au obţinut finanţare în anii anteriori, sunt invitaţi să se înscrie într-o categorie specială, destinată lor.

"Le recomandăm tinerilor să înceapă cât mai repede procedura de înscriere, care este simplă, şi să aloce timp suficient şi pentru documentele opţionale, care pot constitui avantaj. Atât realizările din ultimii doi ani, cât şi scopul pe care doresc să-l atingă în perioada următoare, pentru care solicită finanţarea, trebuie explicate foarte clar. Cei interesaţi găsesc toate informaţiile necesare înscrierii pe website-ul Fundaţiei şi ne pot contacta pe tot parcursul perioadei de înscriere, inclusiv în grupul de Facebook al Programului, unde pot împărtăşi şi experienţa," a declarat Andras Imre, directorul executiv al Fundaţiei Pentru Comunitate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7329
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3176
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9824
Gram de aur (XAU)Gram de aur387.3649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb