Moscova şi Beijingul efectuează patrule aeriene comune în Asia-Pacific

G.D.
Internaţional / 30 noiembrie 2022

Moscova şi Beijingul efectuează patrule aeriene comune în Asia-Pacific

Rusia şi China au efectuat patrule aeriene comune în Asia-Pacific, a anunţat astăzi armata rusă, pe fondul conflictului din Ucraina şi rivalităţii dintre Beijing şi Washington, relatează France Presse, potrivit Agerpres.

La rândul său, armata sud-coreeană a anunţat că a trimis aparate de luptă după ce şase avioane de război ruseşti şi două chineze au pătruns fără preaviz în zona sa de apărare aeriană. În cele din urmă, aparatele au părăsit zona şi nu au violat spaţiul aerian al Coreei de Sud, a precizat ea.

Potrivit unui comunicat al Ministerului rus al Apărării, o escadrilă de bombardiere strategice ruseşti şi chineze "a efectuat o patrulare aeriană deasupra Mării Japoniei şi Mării Chinei de Est".

Zborul comun a durat aproximativ opt ore şi în anumite etape ale rutei lor, bombardierele ruseşti şi chineze au fost "escortate de avioane de vânătoare ale unor state străine", a explicat ministerul rus.

"Nu a fost comisă nicio încălcare a spaţiului aerian străin", a subliniat ministerul rus, asigurând că aceste patrule au fost efectuate în cadrul unui plan de cooperare militară ruso-chineză pentru 2022 şi "nu sunt îndreptate împotriva unor ţări terţe".

Acest anunţ vine pe fundalul unui viraj tot mai accentuat al Rusiei spre Asia, în contextul izolării tot mai mari a Moscovei pe scena internaţională şi al sancţiunilor occidentale fără precedent ce o vizează din cauza conflictului din Ucraina, notează AFP.

Patrulele sunt efectuate de asemenea în timp ce rivalităţile dintre China şi Statele Unite se intensifică, în special în regiunea Asia-Pacific, unde Washingtonul şi Beijingul sunt într-o concurenţă tot mai mare. Fiecare vrea să-şi afirme influenţa în special asupra chestiunii Coreei de Nord, al cărei aliat principal este China, în timp ce Washingtonul este aliatul principal al Coreei de Sud.

Potrivit Statului Major interarme sud-coreean (JCS), bombardiere chineze H-6 au intrat şi ieşit de mai multe ori din Zona de Identificare a Apărării Aeriene a Coreei (KADIZ) în apropierea coastelor de sud şi de nord-est ale Coreei de Sud, astăzi dimineaţă devreme.

Câteva ore mai târziu, acestea s-au întors în zonă dinspre Marea de Est, cunoscută şi sub numele de Marea Japoniei, însoţite de avioane militare ruseşti, inclusiv două de vânătoare SU-35 şi patru bombardiere TU-95, a adăugat statul major sud-coreean.

"Armata noastră a desfăşurat avioane de luptă ale forţelor aeriene chiar înainte ca avioanele chineze şi ruseşti să pătrundă în KADIZ, pentru a lua măsuri tactice în situaţii neprevăzute", a declarat JCS într-un comunicat.

În Japonia, statul major a confirmat că două bombardiere chineze H-6 "au intrat în Marea Japoniei şi apoi au zburat spre nord" astăzi dimineaţă. "Aproximativ în acelaşi timp, ceea ce par a fi două avioane ruseşti au zburat spre sud peste Marea Japoniei şi apoi s-au întors", a adăugat statul major, precizând că avioane de luptă au decolat, ca răspuns.

Incidentul are loc în timp ce Washingtonul îndeamnă China să-şi folosească influenţa pentru a ajuta la oprirea Coreei de Nord, care a lansat un număr record de rachete în acest an.

Preşedintele chinez Xi Jinping i-a propus recent liderului nord-coreean Kim Jong Un să coopereze pentru "accelerarea păcii" în lume.

Washingtonul a acuzat China şi Rusia că protejează Phenianul de orice noi sancţiuni.

În mai, cele două ţări au respins o iniţiativă a SUA de înăsprire a sancţiunilor împotriva Coreei de Nord, ca răspuns la lansările anterioare de rachete.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Teatrul de război Est Vest își lărgește repertoriul și distribuția.

    Avioane chinezești și rusești.... 

    Cand ti-e frica (si) de intuneric, chemi un prieten:-)

    1. Sau te ascunzi in buncar si nu mai iesi...Putin curajosul!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6601
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0080
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.7964

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb