Moţiunea de cenzură depusă de PSD - citită în Parlament

J.P.
Politică / 30 septembrie

Moţiunea de cenzură depusă de PSD - citită în Parlament
  • document ataşat Textul integral al moţiunii de cenzură a PSD
    apasă aici pentru a descărca.

    Actualizare - Deputatul PSD Simonis Alfred-Robert citeşte textul moţiunii de cenzură: "STOP sărăciei, scumpirilor şi penalilor!"

    Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis citeşte moţiunea de cenzură a PSD. În sală sunt prezenţi doar parlamentarii PSD şi AUR. USR-PLUS, PNL UDMR şi reprezentanţii Minorităţilor lipsesc de la şedinţa în care se citeşte moţiunea PSD.

    Simonis Alfred-Robert: "STOP sărăciei, scumpirilor şi penalilor! În vreme ce traiul românilor devenea tot mai împovărat de lipsuri, guvernarea PNLUSR-PLUS-UDMR avea o singură prioritate: lupta pentru putere! În disperarea de a acapara toate resursele statului pentru firmele lor de partid, au abandonat total România şi pe români. În aceste condiţii, singura soluţie pentru ca România să iasă dintr-o continuă criză politică, economică şi socială este ca Guvernul Cîţu să plece urgent de la conducerea ţării:

    Guvernarea perdanţilor a sărăcit România! Fiecare român este mai sărac cu 560 de euro după măsurile care au distrus puterea de cumpărare. În plină explozie a preţurilor, în condiţiile unei creşteri galopante a inflaţiei, Guvernul nu a găsit altă soluţie decât îngheţarea pensiilor, alocaţiilor şi a salariilor. Statisticile oficiale arată clar că puterea de cumpărare a scăzut cu peste 12%. Cu toate acestea, prin lipsa măsurilor de compensare a pierderilor de venit, Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR, a fost mult mai preocupat de lupta pentru putere în interiorul Coaliţiei şi a preferat să condamne la sărăcie peste 7 milioane de români. Românii se confruntă cu explozia preţurilor şi a cursului valutar! Pierderea controlului asupra creşterii preţurilor la energie şi combustibil a generat o inflaţie galopantă".

    ---

    Actualizare - Ludovic Orban, preşedintele Camerei Deputaţilor prezidează şedinţa comună. La şedinţă sunt prezenţi 209 parlamentari. Orban participă la dezbaterea moţiunii de cenzură de PSD, în ciuda decizie din BEx care a spune că niciun parlamentar PNL să nu participe la şedinţă.

    ---

    Senatorii şi deputaţii s-au reunit astăzi în şedinţă comună, pentru prezentarea moţiunii de cenzură iniţiate de 157 de parlamentari social-democraţi, cu titlul "Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Moţiunea PSD este cea de a doua iniţiată în această lună, după ce pe 3 septembrie şi reprezentanţii USR PLUS au înregistrat un astfel de demers, care însă a fost blocat de PSD şi PNL.

    USR-PLUS şi AUR au anunţat public că, indiferent care moţiune va intra la vot la plen, o vor vota. Astfel, matematica parlamentară arată că există o majoritate politică în acest moment pentru înlăturarea Guvernului Cîţu. Pentru adoptarea unei moţiuni de cenzură este nevoie de 234 de voturi. PSD are 157 de parlamentari, AUR are 43 iar USR-PLUS are 80, în total 280 de voturi.

    Moţiunea va fi citită de liderul grupului PSD de la Camera Deputaţilor, Alfred Simonis la ora 14,00, în plenul reunit . Săptămâna viitoare, marţi 5 octombrie va avea loc dezbaterea şi votul.

    AUR le-a cerut parlamentarilor PSD şi USR PLUS să voteze moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu cu bilele la vedere, pentru a înlătura "suspiciunile de blat şi acuzaţiile de trădare" a intereselor românilor.

    Partidul Social Democrat a depus la începutul săptămânii o moţiune de cenzură semnată de 157 de parlamentari PSD. Moţiunea are titlul "Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor! Jos Guvernul Cîţu!".

    Social-democraţii cer prin moţiunea de cenzură - "Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!" plecarea urgentă a Cabinetului Florin Cîţu de la conducerea ţării pentru ca România să iasă "dintr-o continuă criză politică, economică şi socială".

    În textul moţiunii se susţine că "guvernarea perdanţilor a sărăcit România!".

    "Fiecare român este mai sărac cu 560 de euro după măsurile care au distrus puterea de cumpărare. În plină explozie a preţurilor, în condiţiile unei creşteri galopante a inflaţiei, Guvernul nu a găsit altă soluţie decât îngheţarea pensiilor, alocaţiilor şi a salariilor. Statisticile oficiale arată clar că puterea de cumpărare a scăzut cu peste 12%. Cu toate acestea, prin lipsa măsurilor de compensare a pierderilor de venit, Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR a fost mult mai preocupat de lupta pentru putere în interiorul Coaliţiei şi a preferat să condamne la sărăcie peste 7 milioane de români", potrivit moţiunii.

    Pentru moţiunea de cenzură iniţiată de USR PLUS, Birourile permanente reunite au hotărât să se aştepte motivarea deciziei CCR privind sesizarea depusă de premierul Florin Cîţu referitoare la existenţa unui conflict constituţional între Guvern şi Parlament.

    În ceea ce priveşte moţiunea de cenzură iniţiată de USR PLUS şi AUR, intitulată "Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi! Florin Cîţu trebuie să plece!", a fost înregistrată pe 3 septembrie şi citită în plenul reunit al Parlamentului pe 9 septembrie. Procedura de depunere a acesteia a fost însă contestată la CCR de Guvern.

    Marţi, Curtea Constituţională a admis, cu unanimitate de voturi, sesizarea premierului privind existenţa unui conflict juridic între Parlament şi Guvern pe tema acestei moţiuni de cenzură, însă susţine că ea poate fi dezbătută şi votată.

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Dtlawyers
    BTPay
    GRAMPET GROUP
    Electromagnetica
    ifep.ro
    UNNPR
    Hidroelectrica
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    03 Dec. 2021
    Euro (EUR)Euro4.9487
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3767
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7595
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8121
    Gram de aur (XAU)Gram de aur249.2179

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Bursele din regiune
    romaniansmartcity.ro
    Cotaţii fonduri mutuale
    Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
    Pagini Aurii
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro