Moţiunea simplă împotriva lui Lucian Bode va fi votată astăzi

G.D.
Politică / 19 octombrie 2022

Moţiunea simplă împotriva lui Lucian Bode va fi votată astăzi

Camera Deputaţilor votează astăzi moţiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, depusă de 55 de parlamentari USR şi neafiliaţi aparţinând Partidului Forţa Dreptei, care a fost dezbătută luni în plen, transmite Agerpres.

Prin moţiunea simplă intitulată "Siguranţă şi încredere sau debandadă şi furt? Ministrul Bode trebuie să răspundă pentru dezastrul creat", semnatarii cer ca Lucian Bode să plece de la conducerea MAI, deoarece nu a reuşit reformarea instituţiei. Potrivit acestora, "cea mai mare reuşită" a mandatului acestuia este "licitaţia cu dedicaţie pentru achiziţia a 600 de BMW-uri de la prietenul preşedintelui Klaus Iohannis".

"După aproape doi ani de mandat la Ministerul Afacerilor Interne, nu se mai îndoieşte nimeni că prioritatea ministrului Lucian Bode este să protejeze interesele de partid, nu pe cele ale oamenilor. Iar când nu se preocupă de interesele de partid, domnul Bode se îngrijeşte de interesele infractorilor, ale clienţilor politici şi ale prietenilor şefului său direct, Klaus Iohannis. La urma urmei, ar fi putut fi altfel când ai pus în fruntea MAI un om care, pe când era ministru al Transporturilor, a dovedit că nu dă doi bani pe lege? Sau aţi uitat episodul maşinii ministrului care, depăşind pe linie continuă, pe un pod, a provocat un accident în urma căruia au fost rănite două persoane?", se arată în moţiune.

În cadrul dezbaterilor de luni, ministrul de Interne a respins acuzaţiile care i se aduc, susţinând că textul moţiunii este plin de minciuni, "un ghiveci, o shaorma cu de toate".

"În cei 14 ani de activitate parlamentară, am scris şi am semnat zeci de moţiuni simple, dar niciodată nu am văzut un text ilogic şi plin de minciuni, lipsit de coerenţă, cu teme amestecate şi aruncate fără noimă, precum cel pe care îl dezbatem astăzi. De la Transporturi la Poliţie, de la Facebook la aşa-zisa secretizare a tezei de doctorat. Un ghiveci, un fel de shaorma cu de toate. Un text din care nici voi, semnatarii, nu cred că aţi înţeles mai nimic", a afirmat Bode, în plenul Camerei Deputaţilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.8922
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4928
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5612
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro