MUGUR ISĂRESCU: "Băncile trebuie să revină la modelul clasic de banking"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 iunie 2015

"Băncile trebuie să revină la modelul clasic de banking"

Băncile din ţara noastră trebuie să revină la modelul clasic de banking, este de părere Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), prezent la evenimentul Summer Banking Academy, organizat de Institutul Bancar Român (IBR). Domnia sa a subliniat că este nevoie ca instituţiile financiare să acorde credite şi în baza altor garanţii decât cele imobiliare.

Potrivit oficialului BNR, modelul clasic de finanţare înseamnă inclusiv revenirea la finanţarea sectoarelor de bază ale economiei, cum ar fi agricultura şi producţia.

Criza încă nu s-a terminat, dimpotrivă, ea se poate prelungi, urmând o nouă fază, a declarat Mugur Isărescu, adăugând: "Mai toate băncile româneşti cu capital străin au primit, de la băncile mamă, precizări legate de faptul că trebuie să se finanţeze din resurse locale. Poate fi un semnal că şi ele au nevoie să se finanţeze şi că au probleme".

Guvernatorul Băncii Centrale s-a adresat din nou bancherilor, reiterând că aceştia trebuie să explice publicului larg aspectele de bază ale activităţii bancare şi subliniind că, sub nicio formă, băncile nu trebuie să aibă pretenţia că publicul înţelege aspecte pe care banca nu le explică.

Guvernatorul a precizat: "Pentru publicul larg, revenirea, cu forme adecvate, la bazele activităţii bancare trebuie făcută în permanenţă şi cu inteligenţă. Lumea uită! Altminteri, apar atacuri, mai ales în momentele delicate de tensiuni economico-sociale, cel puţin pripite, le spun eu, dar ele sunt bazate şi pe neînţelegere.

Sau cei care atacă se bazează pe neînţelegerea publicului. Să nu vă imaginaţi să publicul poate înţelege cum funcţionează o bancă dacă nu îi explicaţi. Comunicarea nu trebuie să rămână la lucrurile complicate. Reveniţi de câte ori este cazul la baza activităţii financiare, într-o manieră frecventă şi continuă".

Ideile simpliste prind extrem de rapid la mase, iar opinia publică influenţează sectorul politic, putând să aibă loc schimbări dramatice în legislaţie.

Mugur Isărescu a ţinut să precizeze că, dacă se creează o atmosferă împotriva băncilor, atunci această atmosferă este împotriva deponenţilor mici, adăugând că "o criză mai mare decât o criză a depozitelor nu există".

Vasile Secăreş: "Avem nevoie de bancheri, nu de funcţionari bancari"

În cadrul evenimentului care are loc în aceste zile la sediul IBR, a fost pus accentul pe responsabilitatea şi pregătirea bancherilor.

Vasile Secăreş, preşedintele Consiliului de Administraţie al IBR, consideră că este nevoie ca elitele bancare să fie pregătite ţinându-se cont de decalajele interne.

"Peste 90% din sistemul bancar are capital străin. Întrebarea care se pune este «cum rezonează sistemul bancar în configuraţia aceasta cu agenda de dezvoltare în perioada următoare?»", a precizat domnia sa, menţionând că avem datoria să pregătim o elită bancară care să poată face faţă contextului macro-economic.

"Criza ne-a arătat că avem nevoie de bancheri, nu de funcţionari bancari", a mai spus domnul Secăreş, adăugând că în ţări ca Polonia conducerile băncilor sunt naţionale, neexistând expaţi în aceste structuri.

Reprezentantul IBR a amintit că, înainte de criză, băncile au angajat o mulţime de oameni care ştiau să vândă credite: "Criza ne-a demonstrat că avem nevoie de bancheri care ştiu să citească un bilanţ, care să nu lase de-o parte proiecte importante (...) şi care ştiu să absoarbă business-uri importante".

Vasile Secăreş a mai spus că există "un meci actual, în care lucrurile deraiază foarte repede către ideea că băncile sug sângele poporului".

Potrivit lui Mugur Tolici, director de resurse umane în cadrul BNR, în contextul în care băncile centrale europene "au fost foarte active în perfecţionarea profesională", în cadrul Băncii Naţionale a României a fost introdus un nou sistem de resurse umane şi a fost regândit sistemul de recompensare a salariaţilor.

ARB: Raportul credite/depozite a devenit subunitar, în 2014

Raportul credite/depozite a devenit subunitar, în vara anului trecut, pentru prima dată după şapte ani, a spus, ieri, Gabriela Folcuţ, preşedintele comisiei de comunicare din cadrul Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), adăugând că, în martie 2015, acest raport s-a cifrat la 93,68%.

Volumul creditelor noi acordate de bănci companiilor şi populaţiei a fost, în primele patru luni ale acestui an, de aproximativ 3,6 miliarde euro.

Potrivit reprezentantului ARB, în perioada 2009-2014, sistemul nostru bancar a înregistrat o pierdere netă consolidată de 1,6 miliarde euro, aporturile suplimentare de capital ridicându-se la 1,8 miliarde euro.

Rata creditelor neperformante (NPL) era de 13,85%, în martie 2015, NPL-urile fiind generate de companii în proporţie de 75% şi de populaţie - 25%.

Soldul creditului neguvernamental a continuat să scadă an de an, estimările pentru 2015 fiind de creştere, potrivit Gabrielei Folcuţ.

În ţara noastră, băncile asigură aproximativ 90% din finanţarea economiei, în timp ce, la nivelul UE, instituţiile bancare înseamnă aproximativ 75%-80% din întregul sistem financiar, iar în SUA companiile se finanţează prin credit de la bănci în proporţie de doar 15%.

Aproximativ 50% dintre românii adulţi nu utilizează produse şi servicii bancare, ponderea acestora fiind de 0,6% în Austria, 0,8% în Germania şi 1,3% în Franţa, după cum indică raportul "Consumer trends - 2014", publicat de Autoritatea Bancară Europeană.

Numărul persoanelor îndatorate la bănci şi IFN este de aproximativ 4 milioane, 43% din populaţia activă alegând să se împrumute.

Reprezentantul ARB a subliniat că recâştigarea încrederii mediului de business nu se poate realiza fără întărirea disciplinei financiare.

Printre altele, trebuie intensificată comunicarea, dezvoltată transparenţa, înmulţite programele de educaţie financiară, adoptate măsuri pentru reducerea costurilor.

"Pe zona consumatorilor, educaţia financiară precară înseamnă fie riscuri enorme asumate, fie excluziune financiară şi, implicit, socială", potrivit Gabrielei Folcuţ.

Domnia sa a apreciat că, în vederea creşterii finanţării, trebuie evitată impunerea unor reglementări la nivel european care afectează capacitatea băncilor de susţinere a economiei reale; transpunerea în legislaţia naţională a Directivelor europene în spiritul prevederilor aprobate de reglementatorii europeni; menţinerea disciplinei financiare prin abţinerea de la promovarea unor iniţiative legislative care pot afecta disciplina de plată; menţinerea predictibilităţii; oferirea de instrumente specifice de garantare şi contragarantare.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. ce traznai vorbeste ipocritu de tolici, combinatorul de mucava !!!

    potrivit celo spuse, inseamna ca populatia activa a tarii este de 10mil75 de loc., cand politicienii vorbeau la referendum de 7mil.

    Numărul persoanelor îndatorate la bănci şi IFN este de aproximativ 4 milioane, 43% din populaţia activă alegând să se împrumute. 

    Elizabeth Warren susține vocal de câțiva ani, iar cel mai recent pe 6 mai la o conferință pe teme economice unde era invitată și dna Lagarde, că "banking should be boring". Adică "activitatea bancară ar trebui să fie plictisitoare". Contextul afirmațiilor erau: "If banks want access to government-provided deposit insurance, they should be limited to boring banking" - dacă băncile vor acces la garanții de stat ale depozitelor, ele trebuie să se limiteze la activitate bancară "plictisitoare". Iar sensul metaforei este separarea lor de asumarea irațională a unor riscuri prea mari în domeniul instrumentelor financiare derivate care, dacă sunt de succes, le măresc rata de profitabilitate.

     

    La acea conferință, dna Lagarde nu a fost de acord cu folosirea acestei metafore, spunând că "de ce considerăm că a împrumuta fonduri către economia reală trebuie să fie o activitate plictisitoare". Ea continuă cu: 

    "The shifts that need to happen to bring finance back in service to the real economy are myriad and complex. They include changing tax policy that rewards short term gains over longer term ones, reforming corporate governance, increasing personal liability, changing the structure of banks themselves and making our system of shareholder capitalism more inclusive. But the original mission of banking–finding new innovations and funding them to create growth in society at large–is anything but boring. The regulatory and cultural journey back to that, which will no doubt take several more years, should be interesting too." 

    Vedem că dl Isărescu preia o temă discutată și pe la FMI, dar s-ar putea inspira și din discuția asupra detaliilor de reglementare care ar încuraja băncile să facă ce vrea domnia sa. 

    1. am participat la aeasta manifestare,totul a fost impecabil,conferinte de inalta tinuta,amfiteatrul a fost plin.este f.bine ca si noi profanii sa fim initiati in secretele inaltei finante.

    Corect si adevarat ! Vasile Secăreş a mai spus că există "un meci actual, în care lucrurile deraiază foarte repede către ideea că băncile sug sângele poporului". Sa nu se mai faca credite si depuneti in BANCI- apoi sa vedem cu cine mai colaboreaza , acesti CAMATARI NEMULTUMITI !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

APA NOVA
eximbank.ro
danescu.ro
boromir.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5777
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0370
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8147
Gram de aur (XAU)Gram de aur359.4834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
domeniileostrov.ro
ccib.ro
tophotelconference.ro
mastercommunications.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb