MUGUR ISĂRESCU, BNR:"Nu propunem o stimulare a creditării spre zona exuberanţei iraţionale"

A.I.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 24 iunie

"Nu propunem o stimulare a creditării spre zona exuberanţei iraţionale"

"Avem dobânzi scăzute şi probabil vor rămâne scăzute"

Banca Naţională a României (BNR) nu doreşte o creştere rapidă a creditării în ţara noastră, care să se încheie cu o explozie a creditelor neperformante şi cu acuze adresate băncilor pentru un aşa-zis comportament înşelător, a precizat ieri Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR, în cadrul unui seminar pe tema intermedierii financiare.

Mugur Isărescu a spus: "Dezbaterea este despre cum să creştem sănătos intermediera financiară, respectiv să avem o creştere a creditului neguvernamental cu o rată superioară creşterii economice. În alţi termeni, să crească ponderea creditului neguvernamental în PIB. Folosesc intenţionat sintagma creştere sănătoasă, pentru a preciza că nu dorim orice fel de creştere a creditului. Nu propunem o stimulare a creditării spre zona "exuberanţei iraţionale", ca să folosesc cuvintele lui Alan Greenspan (n.r. fost preşedinte al Rezervei Federale). Exuberanţă sau creştere rapidă a creditării care să se termine în explozia creditelor neperformante. Şi concomitent în acuze vehemente adresate băncilor pentru un aşa numit comportament înşelător. Sau să se termine în pierderea încrederii între bancă şi client şi apoi mulţi paşi înapoi în ceea ce priveşte intermedierea. Am trăit de două ori acest coşmar şi categoric nu dorim să-l repetăm. S-a întâmplat în anii 90 - este adevărat că atunci România era într-o particularitate excesivă, dar am trăit un coşmar din acesta şi în anii 2000, în urma creditului în valută".

Conform Guvernatorului BNR, în ţara noastră intermedierea financiară a avut o evoluţie oscilantă de-a lungul timpului.

"După anul 2000, când am avut o creştere economică fără inflaţie, intermedierea a crescut spectaculos până la un maxim de circa 40% din PIB, în anii 2008-2011. Pentru ca ulterior, după ajustările impuse de criza financiară mondială să aibă loc o scădere semnificativă, ajungând la un minim de 25,3% în 2019. Este adevărat, anul trecut intermedierea a început că crească uşor, la 26,8%, dar şi ca urmare a scăderii PIB-ului, deci nu a fost numai creşterea creditării. Chiar daca statistica nu surprinde anumite particularităţi (...) această cifră de 26,8% este foarte scăzută, unii spun că este cea mai scăzută din Europa", a spus Mugur Isărescu.

În opinia sa, dacă în trecut nivelul redus al intermedierii financiare era pus pe seama lipsei banilor, în prezent nu mai poate fi vorba de o astfel de cauză.

"Avem cu 30% mai multe economisiri decât credit. Ce facem, ne apucăm să exportăm capitalul? Deocamdată, diferenţa este absorbită de deficitul bugetar. Dar nu aceasta este soluţia. Nu mai poate cineva să spună că ne lipsesc banii. Simplificând, avem bani dar creditarea nu merge. Mai mult, inflaţia şi dobânzile sunt la niveluri scăzute record. La recorduri istorice. Unii fac comparaţii caragioase. Că dobânzile la noi sunt de zece ori mai mari (...). Dacă la cineva dobânda este 0,1% şi la altcineva este 1% înseamnă că este de zece ori mai mare. Nu, dobânzile în România, atât pe partea de creditare câzt şi pe partea de depozite sunt la niveluri extrem de scăzute. Sunt sub rata inflaţiei".

De asemenea, Guvernatorul a punctat că trebuie avut în vedere faptul că sistemul bancar are şi funcţia de a tria calitatea investiţiilor şi activităţii economice, prin intermediul ratelor dobânzilor, care sunt scăzute şi probabil vor rămâne scăzute.

"Comparaţia rata dobânzii - rata rentabilităţii se face la nivelul sistemului bancar. Şi în Occident, aceste niveluri apropiate de bariera zero a ratei de dobândă sunt considerate periculoase, pentru că pot să genereze o bulă speculativă. Dar aici suntem. Chiar dacă sunt ceva mai mari decât în alte ţări, avem dobânzi scăzute şi probabil că vor rămâne scăzute. Vedeţi că reuşim să ţinem inflaţia sub control, avem exces de lichiditate în sistemul bancar, am impus limite creditării în valută şi, cu toate acestea, creditarea merge încă greoi", a conchis Mugur Isărescu.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Nu doreste crestere rapida a creditarii dar mentine dobanzile scazute mult timp. Cum vine asta? Daca tine dobanzile scazute mult timp, in acel timp mult se vor acumula si multe credite care vor plezni odata cu bula. Volumul creditelor si implicit al bulei se tempereaza prin reducerea perioadei cu dobanzi mici care stimuleaza creditarea.

    Mareste dobanzile, Isarescule. Nu mai fura economiile romanilor. Ai dobanzile real negative si furi, asta faci, furi economiile romanilor.

    1. Cica tine inflatia sub control, cand ea a sarit de 4% la oficial (iar la neoficial este mult mai mare).

      ... cresterea dobanzilor ar termina constructiile, auto si consumul ... si chiar si in aceste conditii "manole" nu ar zidi-o pe "ana" ... tocmai a cerut exceptie pe cumulul pensie cu salariul ... pe de alta parte nici populatia nu are chef de zidit si sacrificii ... gaditi-va numai la expansiunea imobiliara ... case/apartamente noi la distanta ... familii indatorate pe zeci de ani pentru casa si masina ... marea masa a populatiei se cam fura singura ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

Dtlawyers
BTPay
Apanova
GRAMPET GROUP
Electromagnetica
ifep.ro
UNNPR

Curs valutar BNR

26 Noi. 2021
Euro (EUR)Euro4.9491
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3869
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7398
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8407
Gram de aur (XAU)Gram de aur255.1246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro