NARCIS RĂDUCAN:  "Îl felicit pe Edi pentru munca depusă; în două zile vom anunţa noul antrenor"

Mina Irina
Sport / 20 iunie 2016

Preşedintele CS Pandurii Lignitul Târgu-Jiu, Narcis Răducan, l-a felicitat astăzi pe Edi Iordănescu pentru munca depusă la echipă şi pentru rezultatele obţinute, precizând că în două zile va fi numit un nou antrenor pentru grupare, potrivit unor surse din presă.

Răducan a afirmat că îi doreşte lui Edi Iordănescu "să plece într-un campionat unde nu există această uzură mentală care l-a marcat aici".

"Toate felicitările pentru ceea ce a făcut Edi într-un an şi jumătate. A ridicat echipa din zona retrogradării şi a adus-o pe o poziţie de gală, turul 3 în Europa League. Din păcate, azi a spus nu continuării în condiţii speciale, a luptei şi cu problemele şi realităţile întregului fotbal românesc. Îi doresc să plece într-un campionat unde nu există această uzură mentală care l-a marcat aici. În două zile vom anunţa noul antrenor pe care suporterii noştri îl vor susţine la fel de intens. În cel mai scurt timp vor veni antrenori şi jucători cu entuziasm şi dornici să lucreze la acest nivel, să continue munca începută de Edi", a spus Narcis Răducan.

Antrenorul Edward Iordănescu a anunţat că nu va mai prelungi contractul cu echipa de fotbal Pandurii Târgu-Jiu, acesta punctând faptul că "latura financiară a făcut să se destrame o echipă frumoasă".

Iordănescu a precizat că deşi îl încearcă "un sentiment de regret imens este totuşi decizia corectă", el fiind un antrenor care se ghidează după principii şi consideră că "trebuie început un alt proiect în alte condiţii, cu alte obiective şi probabil cu alţi oameni implicaţi", conform aceloraşi surse.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
aages.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2391
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5710
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6731
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0505
Gram de aur (XAU)Gram de aur612.0168

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb