NASA a anunţat anul "decesului" Staţiei Spaţiale Internaţionale

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 4 februarie

NASA a anunţat anul "decesului" Staţiei Spaţiale Internaţionale

Nimic nu este veşnic, nici măcar obiectele trimise în spaţiul interplanetar. Staţia Spaţială Internaţională (ISS) va fi retrasă din activitate de NASA la sfârşitul anului 2030, urmând să se prăbuşească pe Pământ, în mod controlat, în apele oceanului după ce va fi dezafectată, conform planurilor recent publicate. În raportul său privind tranziţia ISS (ISS Transition Report), agenţia spaţială americană NASA a indicat că, după extinderea operaţiunilor ISS până la sfârşitul anului 2030, staţia se va scufunda în sudul Oceanului Pacific, în aşa-numitul "'Punct Nemo''. Operatorii ISS vor ghida ISS, oferind impulsul final pentru a coborî staţia cât mai mult posibil şi pentru a asigura intrarea în siguranţă în atmosfera terestră, potrivit agenţiei spaţiale. Potrivit NASA, platformele spaţiale operate de companii private vor înlocui ISS ca spaţiu destinat cooperării şi cercetării ştiinţifice. "'Staţia Spaţială Internaţională intră în al treilea deceniu şi cel mai productiv ca platformă ştiinţifică revoluţionară în microgravitaţie'', a declarat Robyn Gatens, directorul ISS la sediul NASA. "'Sectorul privat este capabil din punct de vedere tehnic şi financiar să dezvolte şi să opereze destinaţii comerciale pe orbită terestră joasă, cu asistenţa NASA. Aşteptăm cu nerăbdare să împărtăşim lecţiile pe care le-am învăţat şi experienţa noastră operaţională cu sectorul privat pentru a-i ajuta să dezvolte în spaţiu destinaţii sigure, fiabile şi eficiente din punct de vedere al costurilor'', a declarat Phil McAlister, directorul departamentului pentru zboruri comerciale din cadrul NASA. Anticipând momentul când ISS va fi dezafectată, NASA a anunţat la începutul lunii decembrie semnarea unor contracte cu trei companii americane, cărora le va acorda sprijin în scopul dezvoltării unor staţii spaţiale private, un pas înainte în comercializarea spaţiului cosmic. Cele trei companii sunt Blue Origin, Nanoracks şi Northrop Grumman, care vor primi 130, 160 şi respectiv 125,6 de milioane de dolari. Compania Axiom Space a obţinut încă de anul trecut un contract similar în valoare de 140 de milioane de dolari. Agenţia spaţială americană doreşte ca pe viitor să poată închiria serviciile unor companii private pentru îndeplinirea nevoilor sale, fără să mai fie nevoită să finanţeze costurile de operare ale unei staţii orbitale. NASA estimează că ar avea nevoie să asigure prezenţa permanentă pe orbită a doi astronauţi şi realizarea a circa 200 de experimente anual. Staţia spaţială realizată de Blue Origin în parteneriat cu Sierra Space a fost denumită Orbital Reef. Poate găzdui până la 10 persoane şi poate asigura o utilitate diversă: turişti, companii sau persoane publice. Avanpostul spaţial dezvoltat de Nanoracks, denumit Starlab, preconizează o lansare în 2027. Staţia spaţială proiectată de compania Northrop Grumman nu are încă un nume, dar preconizează să fie prevăzută cu spaţii dedicate activităţilor ştiinţifice şi turismului. Un lucru este cert, lucrurile se schimbă inclusiv în spaţiu.

csalb.ro
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

16 Aug. 2022
Euro (EUR)Euro4.8831
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0705
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7936
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.0848

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro