NATO acuză Rusia că se foloseşte de exerciţiile sale militare pentru a deghiza atacuri asupra ţărilor vecine

G.U.
Internaţional / 1 decembrie 2021

NATO acuză Rusia că se foloseşte de exerciţiile sale militare pentru a deghiza atacuri asupra ţărilor vecine

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a respins astăzi acuzaţiile că Alianţa Nord-Atlantică provoacă Moscova cu exerciţiile sale militare din Marea Neagră şi a afirmat în schimb că Rusia se foloseşte de exerciţiile sale militare pentru a deghiza atacuri asupra ţărilor vecine, relatează Reuters, conform Agerpres.

În contrast cu Rusia, NATO a respectat mereu reglementările internaţionale privind invitarea de observatori străini la exerciţiile sale, a declarat miercuri secretarul general al NATO la o conferinţă organizată de Reuters.

"Problema cu Rusia este că nu este transparentă, are o retorică foarte agresivă şi un bilanţ care arată ca s-a folosit şi în trecut de exerciţii militare pentru a deghiza acţiuni agresive împotriva vecinilor", a spus Stoltenberg.

El a avertizat din nou Rusia împotriva folosirii forţei asupra Ucrainei şi a declarat pentru Reuters că Moscova ştie că va plăti un preţ mare prin sancţiuni şi alţi paşi din partea Occidentului pentru orice agresiune.

"Am transmis foarte clar că va exista un preţ ridicat şi sancţiunile sunt una dintre opţiuni. Cred că este destul de evident că Rusia ştie deja că va plăti un preţ foarte ridicat", a mai spsu Stoltenberg la conferinţa Reuters.

Cu acelaşi prilej, Jens Stoltenberg a declarat miercuri că Alianţa Nord-Atlantică cooperează strâns pentru a-i proteja pe aliaţi împotriva noilor rachete chineze şi ruseşti care pot atinge Europa şi America de Nord.

"Rusia, dar şi China, investesc acum puternic în sisteme cu capabilităţi nucleare care pot atinge toate ţările NATO. Este ceva ce trebuie să luăm foarte în serios", a mai spus Stoltenberg, menţionând investiţiile ruseşti în rachete cu rază lungă de mare viteză, foarte manevrabile.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb