ncă o notă de plată pentru România: aproape 1 miliard de euro pentru plasticul nereciclat

Plasticul care nu este reciclat produce atât un cost pentru mediu, cât şi unul pentru buget. Datele Eurostat publicate recent arată că, în 2024, în Uniunea Europeană au fost generate, în medie, 35,9 kg de deşeuri de ambalaje din plastic pe locuitor, dintre care doar 15,3 kg au fost reciclate. Diferenţa este de 20,6 kg pe locuitor, iar rata medie de reciclare a ajuns la 42,4%.

Pentru România, această diferenţă se traduce şi într-o contribuţie naţională la bugetul Uniunii Europene. Începând cu 1 ianuarie 2021, statele membre plătesc o resursă proprie calculată pe baza cantităţii de deşeuri de ambalaje din plastic nereciclate, prin aplicarea unei cote uniforme de 0,80 euro/kg, cu mecanisme de ajustare prevăzute pentru anumite state membre.

Peste 5 miliarde de lei în mai puţin de cinci ani

Potrivit informaţiilor comunicate de Ministerul Finanţelor, contribuţiile achitate de România au fost de 568.441.792 lei în 2021, 967.520.790 lei în 2022, 1.076.896.768 lei în 2023 şi 1.316.701.387 lei în 2024. În perioada 1 ianuarie - 1 octombrie 2025, suma indicată este de 1.125.859.520 lei.

Însumate, aceste valori ajung la 5.055.420.257 lei, adică aproape 1 miliard de euro.

Nivelul sumei evidenţiază şi dimensiunea problemei sistemului de colectare şi reciclare. Fiecare kilogram de ambalaj din plastic care rămâne nereciclat influenţează baza de calcul a contribuţiei naţionale şi, implicit, presiunea exercitată asupra bugetului public.

Unde trebuie concentrat efortul?

În primul rând, accesul la colectarea separată trebuie să fie real şi constant. Existenţa formală a unei pubele sau a unui sac galben nu este suficientă dacă deşeurile sunt ridicate neregulat, fracţiile sunt amestecate ulterior sau cetăţenii nu primesc instrucţiuni clare privind ambalajele acceptate.

În al doilea rând, traseul materialului trebuie verificat de la generator până la instalaţia de reciclare. Datele privind cantităţile colectate, sortate, respinse şi reciclate trebuie să fie coerente şi verificabile. Fără această trasabilitate, raportarea poate arăta activitate fără a demonstra însă rezultatul final: transformarea deşeului în materie primă secundară.

În al treilea rând, producătorii, organizaţiile care implementează răspunderea extinsă a producătorului, autorităţile locale, operatorii de salubritate, sortatorii şi reciclatorii trebuie să lucreze pe indicatori compatibili şi comparabili. Cantitatea introdusă pe piaţă, cantitatea colectată şi cantitatea efectiv reciclată nu sunt noţiuni interschimbabile, iar diferenţele trebuie explicate şi documentate.

Ce înseamnă pentru companii?

Pentru companiile care introduc pe piaţă produse ambalate, costul plasticului nereciclat întăreşte nevoia unei abordări care combină conformarea cu proiectarea ambalajelor. Reducerea greutăţii, eliminarea componentelor dificil de separat, utilizarea formatelor compatibile cu infrastructura de sortare şi creşterea conţinutului reciclat pot reduce riscurile şi pot îmbunătăţi circularitatea, dar deciziile trebuie fundamentate pe date tehnice şi pe cerinţele aplicabile fiecărui ambalaj.

În paralel, companiile au nevoie de evidenţe detaliate privind materialul, greutatea, formatul, destinaţia şi canalul de comercializare ale ambalajelor. Aceste informaţii devin esenţiale atât pentru îndeplinirea obligaţiilor actuale privind răspunderea extinsă a producătorului (EPR), cât şi pentru pregătirea aplicării noilor cerinţe europene privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje.

De la cost bugetar la investiţie în circularitate

Contribuţia bazată pe plasticul nereciclat nu este, în sine, un substitut pentru investiţiile în colectare, sortare şi reciclare. Plata către bugetul UE nu construieşte automat infrastructură locală şi nu rezolvă lipsa de trasabilitate. De aceea, obiectivul public trebuie să fie reducerea bazei care generează contribuţia: mai puţine ambalaje inutile, o colectare separată mai bună şi o cantitate mai mare de plastic efectiv reciclat.

Cele aproape 1 miliard de euro aferente perioadei 1 ianuarie 2021 - 1 octombrie 2025 oferă o măsură clară a costului inacţiunii.