Negocierile premierului desemnat cu minorităţile şi independenţii au început la Guvern

F.A.
Politică / 8 noiembrie 2009

Reprezentanţii minorităţilor şi ai independenţilor din Parlament au sosit azi după-amiază la Palatul Victoria pentru a se consulta, pentru a doua oară, cu premierul desemnat Liviu Negoiţă.

Din partea grupului minorităţilor naţionale participă Liana Dumitrescu, iar de la independenţi Gabriel Oprea şi Eugen Nicolicea.

La discuţiile de la Guvern participă şi liderii PD-L Adriean Videanu şi Vasile Blaga.

Şi liderul UDMR Marko Bela este aşteptat să vină la Palatul Victoria pentru a discuta cu primul-ministru desemnat, în cursul acestei zile, el aflându-se pe drum spre Bucureşti.

Este posibil ca discuţiile să se axeze în primul rând pe componenţa noului Executiv, premierul desemnat urmând a prezenta lista cu miniştrii.

Grupul minorităţilor naţionale şi-a menţinut susţinerea pentru Klaus Johannis, în timp ce grupul independenţilor din Parlament a anunţat, prin vocea liderului Gabriel Oprea, că aşteaptă lista miniştrilor pe care o va propune Liviu Negoiţă, iar dacă o va considera "competentă", o va vota.

Liviu Negoiţă a spus că va depune la Parlament, luni după-amiază, lista cu membrii noului Cabinet.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “

Ziarul BURSA

11 noiembrie
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8052
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3946
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.0791

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb