NELU TĂTARU: "Luna septembrie pentru noi este una de mare provocare şi de mare preocupare"

S.B.
Miscellanea / 8 septembrie 2020

"Luna septembrie pentru noi este una de mare provocare şi de mare preocupare"

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, marţi, că după lunile care au trecut de la debutul crizei sanitare în sistemul medical "se simte oboseala" şi "suprasolicitarea". Tătaru a avertizat că luna septembrie este una "de mare provocare şi de mare preocupare", având în vedere relaxarea unor măsuri, campania electorală şi alegerile, dar şi deschiderea anului şcolar, informează news.ro.

"Ce a însemnat sistemul medical în această perioadă. A fost un sistem medical pe care cred că îl ştiam toţi, dar ne-am obişnuit cu dânsul. (...) Dacă în primă fază eram toţi aşezaţi, în faza în care ne aflăm astăzi deja se simt oboseala, se simte suprasolicitarea", a declarat Nelu Tătaru, marţi seară, în cadrul unei dezbateri organizate alături de candidaţii PNL la primăriile de sectoare, pe teme de actualitate din domeniul sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii a vorbit şi despre sistemul sanitar din Bucureşti, unde spitalele sunt împărţite, din punctul de vedere al administrării, între Ministerul de resort şi Primăria Capitalei, prin ASSMB.

"Astăzi în sistemul medical din Bucureşti ne aflăm într-o fază în care cele care sunt suport COVID sunt suprapopulate", a arătat ministrul.

Potrivit sursei citate, Nelu Tătaru a avertizat că există mai mulţi factori de risc în ceea ce priveşte răspândirea virusului în perioada imediat următoare.

"Luna septembrie pentru noi este o lună de mare provocare şi de mare preocupare. Avem mai mulţi factori de risc", a afirmat Nelu Tătaru.

În acest context, ministrul a invocat drept factori de risc relaxările unor măsuri restrictive precum deschiderea restaurantelor la interior, redeschiderea cinematografelor, dar şi deschiderea anului şcolar, campania electorală şi alegerile ori aglomerarea mijloacelor de transport în comun, potrivit news.ro.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Daca luna septembrie este "de mari provocari" de ce nu se amana alegerile locale si scoala, pana trec provocarile ??

    1. De ce , ca sa visezi matalutza linistit ,cu speranta ca se amana alegerile si pesedeaua primeste indicățiile de la maica rusie , asultand muzica bizantina si/sau bisericeasca ? Nu tovarase, iti vom da noi cazacioc, recte DEATH METAL de o sa-ti blestemi zilele ; o sa incepem cu SEPULTURA mai intai, dupa care continuam festivalul Crizantema de Aur cu OPETH si MADRUGADA !

      Idti Siuda tovarasi, PASOL NA TURBINCA ! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0693
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3189
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4512
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8500
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.3851

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb